Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aproape 20 de persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la un adăpost pentru azilanţi în Suedia

Aproximativ 20 de persoane au fost rănite duminică dimineaţa, după ce un incendiu a izbuncit într-un adăpost pentru solicitanţii de azil din localitatea suedeză Vanersborg, situată la aproximativ 80 de kilometri nord de Goteborg, relatează BBC.

de Redactia Observator

la 26.02.2017 , 15:52

Aproximativ 20 de persoane au fost rănite duminică dimineaţa, după ce un incendiu a izbuncit într-un adăpost pentru solicitanţii de azil din localitatea suedeză Vanersborg, situată la aproximativ 80 de kilometri nord de Goteborg, relatează BBC.

De asemenea, autorităţile locale au precizat că doi solicitanţi de azil sunt în stare gravă, după ce au sărit de la ferestrele adăpostului cuprins de flăcări.

Potrivit primelor informaţii, flăcările au izbucnit în jurul orei locale 4.00 (5.00 ora României) la etajul al treilea al adăpostului Restad Farm.

Articolul continuă după reclamă

Majoritatea răniţilor au leziuni minore sau au inhalat fum, iar doar doi solicitanţi de azil au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare.

Pompierii au reuşit să stingă în scurt timp incendiul din Restad Farm.

Potrivit unor date din mai 2016, până la 1.200 de persoane locuiau în acest adăpost pentru solicitanţii de azil din Suedia.

Între timp, presa locală a precizat că cele 160 de persoane care locuisc în acest moment în adăpost au fost mutate într-o sală de sport din Vanersborg.

Suedia are o populaţie de aproximativ 10 milioane de oameni, dar a acceptat aproximativ 244.000 de solicitanţi de azil în perioada 2014-2015, adică cel mai mare număr de refugiaţi pe cap de locuitor dintre toate ţările Europei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Plecaţi din oraş pentru petrecerea de Revelion?
Observator » Ştiri externe » Aproape 20 de persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la un adăpost pentru azilanţi în Suedia