Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Arabia Saudită le permite femeilor, pentru prima dată, să danseze și să-și sărute partenerii pe plajă

Pentru Asma, să petreacă o zi pe plajă alături de iubitul ei, era de neconceput până de curând, în Arabia Saudită. Acum, tânăra de 32 de ani poate dansa alături de partenerul ei pe muzica din difuzoarele de pe plajă. Acesta este doar una dintre micile gesturi de normalitate menite să deschidă societatea extrem de conservatoare a Arabiei Saudite.

de Redactia Observator

la 18.10.2021 , 14:23

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

Până în 2017, muzica a fost interzisă în locurile publice, iar femeile au primit dreptul de a conduce abia un an mai târziu. Însă, plajele au rămas în continuare segregate, potrivit  AFP, mai puțin în Jeddah, cea mai relaxată regiune din țară, considerate un “simbolul distracției”. 

În parcul acvatic din orașul aflat pe coasta Mării Roșii, tinerii înoată nestingheriți în apele turcoaz, iar femeile pot purta costume de baie sumare, unele dintre ele fumând shisha. Din difuzoare sau pe scene se aude muzică occidental, iar cuplurile se îmbrățișează în voie.

Astfel de imagini sunt neobișnuite în Arabia Saudită, unde o țară conservatoire care care găzduiește cele mai sfinte monumente ale Islamului și susține wahabismul, o mișcare și o doctrină conservatoare în ramura sunită a islamului.

Articolul continuă după reclamă

"Simbolul distracției"

Pe acelaşi subiect

"Este simbolul distracției. A fost visul nostru să venim aici și să petrecem un weekend frumos", a declarat o tânără saudită. 

„Am fost crescut aici și până acum câțiva ani nu aveam voie nici măcar să ascultăm muzică, așa că mă simt ca-n rai”, a declarat un tânăr localnic. 

De când Mohammed bin Salman a fost încoronat, în 2017, au fost luate mai multe măsuri pentru deschiderea societății extrem de conservatoare a Arabiei Saudite. Însă autoritățile au lansat, de asemenea, o represiune împotriva activiștilor, arestând numeroși jurnaliști sau susținători ai drepturilor femeilor. 

Reformele sociale ale regatului din Golf  sunt stimulate de dorința de a-și diversifica economia dependentă de petrol, inclusiv prin dezvoltarea turismului. Până în 2019, au fost permise în Arabia Saudită doar călătoriile de afaceri și pelerinajele, însă statul a început să ofere și vize turistice. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Arabia Saudită le permite femeilor, pentru prima dată, să danseze și să-și sărute partenerii pe plajă