Observator » Ştiri externe » Un paznic a murit pe șantierul Jocurilor Olimpice de iarnă, în tura de noapte, la -12 grade Celsius

Un paznic a murit pe șantierul Jocurilor Olimpice de iarnă, în tura de noapte, la -12 grade Celsius

Deces pe șantierul Olimpiadei de iarnă: anchetă cerută de autoritățile italiene Un paznic a murit pe șantierul Jocurilor Olimpice de iarnă, în tura de noapte, la -12 grade Celsius - Corriere del Veneto
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.01.2026, 18:04 | Modificat la 11.01.2026, 18:04

Un bărbat de 55 de ani, angajat ca paznic pe șantierul Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina, a murit în timp ce se afla la serviciu, în tura de noapte. Decesul a fost confirmat sâmbătă de autoritățile italiene, iar ministrul infrastructurii, Matteo Salvini, a cerut declanșarea unei anchete pentru stabilirea circumstanțelor exacte.

Bărbatul se afla la serviciu, în tura de noapte. Autoritățile au confirmat decesul său sâmbătă, transmite Associated Press.

Matteo Salvini, ministrul italian al infrastructurii, a solicitat o anchetă completă asupra circumstanțelor morții bărbatului în vârstă de 55 de ani.

Presa italiană a relatat că bărbatul a murit miercuri, în timp ce se afla la serviciu pe un șantier din afara patinoarului din stațiunea Cortina. În noaptea decesului său, temperatura a scăzut la -12 grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

Decesul bărbatului a survenit la mai puțin de o lună înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, care se vor desfășura în perioada 6-22 februarie.

Oficialii orașului Cortina s-au declarat "profund îndurerați și tulburați de acest deces".

Cortina va găzdui probele de curling, săniuș și schi alpin feminin, notează sursa citată.

Pe acelaşi subiect