Observator » Ştiri externe » Atac armat într-o biserică italiană din Istanbul. O persoană a murit

Foto Atac armat într-o biserică italiană din Istanbul. O persoană a murit

Atac armat la o biserică italiană din Istanbul. Cel puţin o persoană a murit Atac armat la o biserică italiană din Istanbul. Cel puţin o persoană a murit - Twitter
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 28.01.2024, 12:45 | Modificat la 28.01.2024, 12:59

Doi atacatori mascaţi au deschis focul într-o biserică italiană din Istanbul, în timpul slujbei de duminică. Cel puţin o persoană a murit, scrie Agerpres.

Doi atacatori mascaţi au atacat duminică biserica italiană Sfânta Maria din Istanbul, omorând o persoană, a anunţat ministrul de interne turc Ali Yerlikaya, potrivit AFP.

Atacul s-a produs la ora locală 11:40 (08:40 GMT) în cartierul Sariyer din Istanbul, a anunţat ministrul pe reţelele sociale.

"Două persoane mascate au deschis focul împotriva lui C. T., care se afla printre persoanele care asistau la slujbă şi, din păcate, şi-a pierdut viaţa", a adăugat ministrul turc, fără a oferi alte detalii despre identitatea persoanei decedate. "A fost deschisă o amplă anchetă pentru a-i reţine pe atacatori. Condamnăm acest act laş", a adăugat Yerlikaya.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit postului turc T24, atacatorii au intrat în biserică în timpul slujbei, cu chipurile acoperite cu măşti de schi şi au deschis focul asupra enoriaşilor, provocând moartea unei persoane, pe care au împuşcat-o în cap, după care au fugit.

Cu toate că postul T24 a relatat că au existat şi răniţi, autorităţile nu au confirmat informaţia. 

Pe acelaşi subiect