Atac cu cuţitul într-un tren din Tokyo. 17 persoane au fost rănite, un bărbat în stare critică -VIDEO
Un bărbat în vârstă de 24 de ani a fost arestat, fiind acuzat de tentativă de omor în capitala japoneză Tokyo, după ce a atacat cu cuțitul pasagerii unui tren. Cel puțin 17 persoane au fost rănite, a declarat poliția.
Martorii spun că suspectul purta un costum care părea să înfățișeze personajul Joker din franciza Batman, scrie CNN. Cel puțin un pasager, un bărbat în vârstă de 70 de ani este în stare critică după ce a fost înjunghiat în piept, au spus polițiştii.
Atacatorul purta un costum de Halloween
Mai multe filmări apărute pe internet, realizate cu telefonul mobil au arătat scene haotice din interiorul trenului care circula în direcţia Shinjuku. În imagini, pasagerii pot fi văzuți alergând în vagonul trenului pentru a scăpa de atacator. Se aud bubuituri puternice și țipete. Apoi izbucnește o minge de flăcări, umplând garnitura cu fum.
Pentru a scăpa din calea atacatorului, pasagerii au sărit pe ferestrele trenului și u luat-o la fugă de-a lungul peronului, care a staţionat de urgenţă.
Potrivit postului public japonez NHK, suspectul a fost arestat în jurul orei locale 20:00, în apropiere de gara Kokuryo din orașul Chofu. Trenul se îndrepta spre gara Shinjuku din centrul capitalei Tokyo.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰