Antena Meniu Search
x

Atac masiv cu rachete în Ucraina: Jumătate din Kiev e în beznă, alimentarea cu energie a fost oprită pe arii extinse

Întreruperi masive de curent electric în Ucraina, în urma atacurilor cu rachete efectuate de ruși. Marți seară jumătate din Kiev era în beznă, furnizarea energiei electrice fiind întreruptă în mai multe zone din centrul și nordul țării, pe arii extinse. Potrivit oficialilor ucraineni, atacul cu rachete continuă la ora transmiterii acestei știri, iar pagubele sunt încă greu de estimat. Probleme cu alimentarea cu energie electrică există și în țara vecină, Republica Moldova, acolo unde mai multe orașe sunt în întuneric. Autoritățile de la Chișinău spera ca situația să fie remediată în următoarele ore.

de Redactia Observator

la 15.11.2022, 17:49

întreruperi de curent electric în Ucraina - Kiev, 3 noiembrie 2022
Atac masiv cu rachete în Ucraina: Jumătate din Kiev e în beznă, alimentarea cu energie a fost oprită pe arii extinse - Mykhaylo Palinchak/SOPA Images/LightRocket via Getty Images

Cel puțin jumătate din Kiev a rămas fără curent electric în urma atacurilor cu rachete, potrivit primarului capitalei ucrainene Vitali Kliciko.

"Din cauza unui atac masiv cu rachete, la ordinul (operatorului Ukrenergo), industria energetică a început întreruperile de energie în întreaga Ucraină. În special, în capitală", a scris acesta pe Telegram. Potrivit lui Klitschko, trei clădiri au fost nimerite în cartierul Pechersk din centrul orașului, dintre care cel puțin două erau rezidențiale. "Mai multe rachete au fost doborâte de apărarea aeriană deasupra Kievului. Medicii și salvatorii se află la locul atacurilor", a adăugat el.

Atacuri și pene de curent au fost raportate în alte orașe mari din Ucraina. Primarul din Lviv a declarat că în oraș a fost întreruptă energia electrică, iar primarul din Harkov, Ihor Terekhov, a spus că a fost avariată infrastructura critică, transmite Reuters.

Și Republica Moldova a rămas fără curent după bombardamentele rușilor

Mai multe localități din R.Moldova, inclusiv centre raionale, au rămas fără curent electric ca urmare a bombardării de către Rusia a sistemului energetic al Ucrainei, relatează deschide.md. Fără lumină au rămas parțial orașele Bălți, Ialoveni, Călărași, Ungheni, Nisporeni, Edineț, Soroca, Rîșcani. Linia Isaccea - Vulcănești, cea care aduce curent din România, s-ar fi deconectat în mod automat în urma seriei de atacuri rusești asupra Ucrainei.

"Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean din ultima oră, una din liniile electrice care asigură transportul de electricitate pentru țara noastră s-a deconectat în regim automat (descărcarea automată a sarcinii după frecvență). Acest fapt a dus la întreruperi masive de energie electrică în toată țara. Menționez că aceste linii nu au fost avariate, dar s-au deconectat automat ca și măsură de siguranță. Moldelectrica lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică. Voi reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp", a precizat vicepremierul Andrei Spînu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri externe » Atac masiv cu rachete în Ucraina: Jumătate din Kiev e în beznă, alimentarea cu energie a fost oprită pe arii extinse