Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atacul din New Orleans. Mărturia dureroasă a fratelui uneia dintre victime: "Ultima discuție a fost despre iubire"

Martin "Tiger" Bech, în vârstă de 27 de ani, este una dintre cele 14 victime ale atacului de Anul Nou din New Orleans, unde un bărbat a intrat cu o camionetă în mulțimea care sărbătorea pe Bourbon Street.

de Redactia Observator

la 02.01.2025 , 21:27

Martin "Tiger" Bech, ucis la  27 de ani, şi fratele său, Jack Martin "Tiger" Bech, ucis la 27 de ani, şi fratele său, Jack

Cu doar câteva ore înainte de tragedie, Tiger a avut o ultimă conversație telefonică cu fratele său Jack, în care și-au spus că se iubesc. În aceeași zi, Tiger își mărturisise pentru prima dată după un deceniu credința în Dumnezeu.

Mărturia fratelui victimei

Familia a avut șansa să-și ia rămas bun de la Tiger în spital, unde acesta era inconștient, dar încă în viață. Recent, de Crăciun, petrecuseră împreună ceea ce Jack descrie ca fiind cea mai frumoasă reuniune de familie, Tiger făcându-și timp să-și vadă toți prietenii și apropiații.

Articolul continuă după reclamă

Jack spune că fratele său a trăit intens, reușind să comprime "80 de ani în 27". Tiger era admirat pentru inteligența sa și pentru că își făcea mereu timp pentru cei din jur, fiind o sursă de inspirație pentru întreaga familie, conform Sky News.

Pe acelaşi subiect

Momentul şocant în care începe măcelul a fost surprins de camere. Atacul a avut loc la trei ore după miezul nopţii, în Cartierul Francez, cel în care se află barurile şi restaurantele care au adus faimă oraşului. O camionetă albă a pornit într-o goană nebună pe strada Bourbon, printre sutele de oameni care sărbătoreau. Zeci de pietoni au fost călcaţi de maşină. Cei rămaşi în viaţă au fost martorii unor scene de coşmar.

15 persoane au murit şi cel puţin 35 au fost rănite

"Am văzut trup după trup, mutilate, întinse cât vedeai cu ochii. Am numărat zece", a declarat un martor vizibil șocat.

"Comportamentul a fost intenţionat, acest bărbat încerca să calce cu maşina cât mai mulţi oameni posibil. Nu este vorba despre un şofer băut", a declarat Anne Kirkpatrick şefa poliţiei din New Orleans.

"Unul dintre prietenii mei buni a murit după ce a fost călcat de maşină. Toată lumea ţipa, urla. Te uitai în jos, vedeai pe cineva care făcea resuscitări, te uitai în jur, oamenii plângeau pe asfalt", a declarat un martor. 

Maşina s-a oprit după ce s-a izbit de un utilaj greu. Atacul însă nu s-a oprit aici.

"A tras asupra ofiţerilor noştri, din interiorul maşinii, după accident. Doi ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi. Era foarte determinat să provoace masacrul şi distrugerile pe care le-a făcut", a declarat Anne Kirkpatrick şefa poliţiei din New Orleans. 

Mărturiile șocante ale martorilor

Imaginile arată cum poliţiştii aflaţi în zonă fug spre maşină, fără să le pese că îşi pun vieţile în pericol. Şoferul a fost ucis în urma unui schimb rapid de focuri. FBI crede că acesta nu a acţionat de unul singur.

Anchetatorii au urmărit înregistrări video care arată trei bărbaţi şi o femeie care s-ar putea să fi fost implicaţi în amplasarea unor dispozitive explozive improvizate suspecte în Cartierul Francez, au declarat pentru CNN surse din cadrul forţelor de ordine.

"Oraşul New Orleans a fost afectat de un atac terorist. Cer publicului să evite strada Bourbon pe o rază de opt cvartale", a declarat LaToya Cantrell primar New Orleans.

Până la sosirea ambulanţelor, victimele au fost ajutate de oamenii aflaţi în zonă.

"Am auzit sunete puternice care veneau de afară. Ne-am uitat pe fereastră şi am văut o mulţime de trupuri pe caldarâm, iar o camionetă se îndepărta în viteză. Imediat, am fugit jos să văd dacă pot ajuta oamenii. Am tras în hotel câţiva oameni ca să îi ajutăm, era o scenă groaznică", spune un martor care a ajutat victimele.

Cine este suspectul

Autorităţile au publicat şi o primă fotografie cu suspectul - pe numele lui, Shamsud-Din Jabbar - un cetăţean american din Texas. Acesta a servit şi în armata americană. Nu este pentru prima dată când bărbatul are probleme cu legea. În 2002, a fost arestat în Katy, Texas, pentru furt. Iar trei ani mai târziu, pentru că a condus cu permis expirat. 

Camioneta cu care individul a semănat teroare a fost închiriată. În maşină a mai fost găsit şi un steag al grupării teroriste ISIS. La faţa locului, poliţiştii şi agenţii FBI au găsit şi o bombă improvizată. Atentatul a avut loc cu câteva ore înainte ca New Orleans să găzduiască finala campionatului de fotbal american la nivel de universităţi. Mii de oameni erau în oraş pentru evenimentul sportiv şi pentru cele două concerte de Anul Nou.

Pe străzi erau peste 300 de agenţi, iar autorităţile nu ştiu cum individul a reuşit să evite măsurile de protecţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați renunțat vreodată la o vacanţă din cauza stresului sau nervilor provocați de traficul aglomerat?
Observator » Ştiri externe » Atacul din New Orleans. Mărturia dureroasă a fratelui uneia dintre victime: "Ultima discuție a fost despre iubire"