Autostrada care traversează Crimeea, inaugurată de Vladimir Putin
Vladimir Putin sfidează Europa din Crimeea. Liderul de la Kremlin a mers personal în peninsula pentru a inaugura autostrada promisă localnicilor în 2014, când a anexat ilegal regiunea. Este drumul care trebuie să arate lumii întregi un lucru: Crimeea este a Rusiei, chiar dacă anexarea nu este recunoscută de comunitatea internaţională.
- Autostrada a traversat aproximativ 2 miliarde de dolari.
- Şoseaua are 4 benzi pe sens.
Vladimir Putin a vrut să fie printre primii care merg pe noul tronson al şoselei de mare viteză. Pentru asta a luat locul şoferului în limuzina prezidenţială.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Trebuie să îmi pun centura, altfel va trebui să plătim amenda.
Autostrada Tavrida traversează peninsula, anexată ilegal, de la un capăt la altul, de la Sevastopol, până în Kerci. Are aşadar misiunea de a uni rutier Crimea de Rusia continentală. Este una dintre promisiunile făcute de Putin localnicilor, atunci când i-a alipit de la Ucraina. Şoseaua de mare viteză are patru benzi pe sens, iar costurile finale sunt estimate la aproximativ 2 miliarde de dolari.
Vladimir Putin a inspectat şoseaua la bordul unui Aurus Senat, noua mândrie a industriei auto din Rusia. Un sedan de lux, urmaşul celebrelor ZIL-uri , care timp de decenii au transportat liderii sovietici, şi care costă aproximativ 300.000 de dolari.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Cum se spune, "simte frica, dar fă-o oricum".
Autostrada este doar unul dintre proiectele prin care Moscova consolidează integrarea forțată a Crimeei în teritoriul Rusiei și o izolează de Ucraina.Şoseua va face legătura cu podul pe care Rusia l-a construit în Strâmtoarea Kerci, Marea Azov şi Marea Neagră, şi care leagă Peninsula Kerci, în Crimeea, de Peninsula Taman, în sudul Rusiei. Este cel mai lung şi cel mai scump pod din Europa şi a costat aproximativ 4 miliarde de dolari şi cu el speră Kremlinul că va putea salva economia Crimeei, pusă la pământ de embargoul impus de Kiev.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Cred că oamenii vă vor fi foarte recunoscători pentru mulţi, mulţi ani de acum încolo.
Rusia a anexat ilegal Crimea de la Ucraina în martie 2014, iar toate aceste proiecte dezvoltate de ruşi în regiune sunt contestate de comunitatea internaţională, care le consideră o încălcare a dreptulurilor şi suveranităţii Ucrainei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰