Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cea mai mare avalanșă subacvatică înregistrată vreodată. Valul a durat 2 zile și a traversat peste 1000 de km

Oamenii de ştiinţă au măsurat o avalanşă subacvatică de sedimente care a durat două zile şi a traversat peste 1000 de km de-a lungul adâncului Oceanului Atlantic. Descoperirea a fost întâmplătoare, realizată în urma ruperii unor cabluri submarine de telecomunicații.

de Redactia Observator

la 10.06.2021 , 16:15

Nisip subacvatic Avalanşă subacvatică în Oceanul Atlantic-ilustraţie - Profimedia

Fluxul uriaş de sedimente s-a produs în ianuarie 2020, relateză BBC, însă datele despre acesta au fost publicate recent, deoarce echipa a avut nevoie de timp pentru a recupera senzorii şi a analiza datele.

Avalanşa a parcurs o distanţă de peste 1.000 de kilometri

Potrivit unui nou studiu, avalanșa subacvatică, cel mai lung debit de sediment înregistrat vreodată, a parcurs mai mult de 1.100 km de la sursa sa, gura râului Congo, de-a lungul unui canion adânc, în apropiere de  Africa de Vest. 

Articolul continuă după reclamă

Mai mult, cercetătorii au transmis că un alt fenomen asemănător ar fi avut loc şi în luna martie. Avalanşa trecea neobservată dacă nu se înregistrau defecţiuni la cablurile de telecomunicaţii, iar traficul de date dintre Nigeria şi Africa de Sud nu ar fi fost întrerupt.

Pe acelaşi subiect

Înregistrarea avalanşei a fost posibilă şi datorită faptului că echipele de cercetători au împânzit lungimea Canionului Congo cu instrumente capabile să măsoare viteza curentului şi a sedimentelor.

"Avem o serie de instrumente oceanografice care au fost lovite de avalanșa care le-a smuls din suportul lor de pe fundul oceanului și s-au ridicat la suprafață, trimițându-ne un semnal", a declarat profesorul Peter Talling de la Universitatea Durham, din Marea Britanie.

Fenomenul subacvatic, cel mai mare ca durată înregistrat până acum

Analizele arată că avalanşa a atins primul senzor pe 14 ianuarie, în timp ce ultimul senzor a fost activat două zile mai târziu, pe 16 ianuarie. În acest timp sedimentele au fost purtate la o adâncime de 4,5 km pe fundul oceanului. În acelaşi timp, viteza curentului a variat de la 5.2 m/s la 8 m/s.

Descoperirea este imprtantă pentru că poate influenţa modul de poziţionare a navelor care repară cablurile submarine de telecomunicaţii. Mai mult de 99% din traficul de date dintre continente se realizează prin aceste cabluri subacvatice, inclusiv transferuri zilnice de bani în valoare totală de miliarde de dolari.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cea mai mare avalanșă subacvatică înregistrată vreodată. Valul a durat 2 zile și a traversat peste 1000 de km