Avertismentul dur al unui oficial german: "Cine nu primeşte refugiaţi, nu primeşte nici subvenţii"
Liderul social-democraţilor germani, Martin Schulz, a declarat marţi că, dacă va fi ales cancelar, va pleda ca Uniunea Europeană să taie subvenţiile ţărilor care refuză să primească refugiaţi, informează Politico.eu.
Liderul social-democraţilor germani, Martin Schulz, a declarat marţi că, dacă va fi ales cancelar, va pleda ca Uniunea Europeană să taie subvenţiile ţărilor care refuză să primească refugiaţi, informează Politico.eu.
'Cu mine în funcţia de cancelar... nu vom accepta ca solidaritatea ca principiu să fie pusă sub semnul întrebării', a declarat Schulz marţi la o conferinţă a unui grup de lobby în domeniul afacerilor care are legături cu partidul său.
Schulz, candidatul Partidului Social-Democrat (SPD) la postul de cancelar al Germaniei la scrutinul legislativ din septembrie, a declarat că afluxul de refugiaţi către continentul european în ultimii ani 'nu este o problemă germană, ci o provocare europeană'.
Comentariile sale intervin după ce Comisia Europeană a anunţat marţi declanşarea procedurii de infringement (încălcarea prevederilor tratatelor Uniunii Europene) împotriva a trei state membre - Cehia, Polonia şi Ungaria - care nu au respectat deciziile Uniunii Europene privind redistribuirea solicitanţilor de azil între ţările membre. Lideri est-europeni, îndeosebi premierul ungar Orbán, s-au pronunţat în repetate rânduri împotriva planului de redistribuire al UE.
Luni, Orbán a declarat în faţa parlamentului de la Budapesta că ţara sa 'nu va ceda şantajului de la Bruxelles şi va respinge cotele obligatorii de redistribuire a refugiaţilor'. Replica lui Schulz nu a întârziat să vină, el remarcând în discursul său de marţi: 'Domnul Orbán spune 'asta-i o problemă germană'. Permiteţi-mi să fiu cât se poate de clar: Când vine vorba despre politica agricolă, răspunsul este mereu 'da, vă rugăm'. Când vine vorba despre subvenţii, răspunsul este mereu 'da, vă rugăm'. Iar când vine vorba despre solidaritate în politica privind refugiaţii, răspunsul este 'mulţumim, dar nu' - aşa ceva este inacceptabil'.
Politico aminteşte că Polonia şi Ungaria se numără printre cei mai importanţi destinatari de fonduri europene, în timp ce Germania este cel mai mare contributor net la bugetul Uniunii Europene.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰