Banca Europeană de Investiţii majorează creditarea pentru proiectele UE din domeniul apărării
Banca Europeană de Investiţii (BEI) va crește creditarea pentru proiectele de apărare la 4,5 miliarde de euro în 2026, de la 3,5 miliarde în 2025, și ar putea majora suma dacă cererea va fi mai mare, a declarat președinta instituției, Nadia Calvino. Fondurile vor viza în special mobilitatea militară, infrastructurile critice, frontiera de est și sistemele anti-drone, în timp ce peste jumătate din împrumuturile totale vor susține proiecte pentru combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea tehnologiilor inovatoare europene.
Aşteptata majorare la 4,5 miliarde de euro se bazează pe proiectele care sunt deja în pregătire, a explicat liderul BEI în marja reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor de Finanţe din UE, potrivit Mediafax.
"Ne concentrăm în special pe mobilitatea militară şi infrastructurile critice, frontiera din Est şi sistemele anti-drone. Vom avea la dispoziţie cel puţin 4,5 miliarde de euro, suma reflectând actualele proiecte la care lucrăm. Mai multe comenzi ar putea veni şi anul viitor. În fiecare an am avut un proces de revizuire pentru a ne ajusta sumele dacă va fi necesar", a declarat preşedinta instituţiei, Nadia Calvino, penru Reuters.
Banii vor fi alocaţi din suma totală disponibilă pentru creditare în 2026, estimată la 100 miliarde de euro, acelaşi nivel ca în 2025. Mai mult de jumătate din împrumuturile prevăzute pentru 2026 vor merge către proiectele care vor contribui la combaterea schimbărilor climatice.
De asemenea, BEI va acorda împrumuturi din TechEU, programul care vizează investiţii de 70 de miliarde de euro în dezvoltarea firmelor tehnologice europene în următorii trei ani. Programul are ca obiectiv să ajute Europa să concureze cu China şi Statele Unite ale Americii în cursa pentru tehnologii curate inovative şi digitale, prin încurajarea start-up-urilor şi firmelor în curs de extindere.
Calvino a anunţat că programul băncii pentru companiilor tehnologice inovatoare din Europa a produs, deja, nouă firme a căror evaluare depăşeşte un miliard de euro - "unicorni".
Până acum, doar şase state-membre UE au contribuit cu fonduri suplimentare la programul BEI numit "Iniţiativa campionilor europeni din domeniul tehnologiei", care sprijină dezvoltarea firmelor inovatoare în Europa.
Calvino a explicat că această schemă a avut succes şi multe guverne din UE sunt interesate să se alăture, ceea ce a determinat BEI să pregătească a doua fază a iniţiativei, în 2026.
BEI vrea să se concentreze pe facilităţi de calcul intensiv, inteligenţa artificială (AI), infrastructura digitală, materii prime critice, industrii verzi, sănătate, securitate şi apărare, robotică şi materiale avansate. Scopul programului este de a păstra în Europa firmele tehnologice care şi-au început activitatea pe continent, a anunţat recent BEI.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰