Bărbat arestat, după ce le-a tăiat gâtul TATĂLUI şi FRATELUI SĂU (FOTO şi VIDEO)
Un bărbat a fost arestat vineri, la Paris, şi este suspectat că şi-a ucis, cu arma albă, tatăl şi fratele într-un imobil, au declarat surse din poliţie pentru AFP.
Un bărbat a fost arestat vineri, la Paris, şi este suspectat că şi-a ucis, cu arma albă, tatăl şi fratele într-un imobil, au declarat surse din poliţie pentru AFP.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, agresorul le-ar fi tăiat gâtul celor două victime, au precizat aceste surse, care au îndemnat la cea mai mare reţinere cu privire la mobil.
Potrivit unor martori, bărbatul a făcut ”declaraţii în legătură cu islamul radical”, au declarat sursele citate. Fapta a avut loc în arondismentul al XI-lea din capitala franceză. Un dispozitiv de securitate a fost instituit în zonă.
Brigada pentru Cercetare şi Intervenţie (BRI) a Poliţiei Judiciare şi echipe de salvatori au oprit circulaţia pe o porţiune de aproximativ 200 de metri pe strada Montreuil.
Poliţia Judiciară a fost însărcinată cu ancheta.
Sursa: News.ro, Le Parisien
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰