Doi ucrainieni acuzați că au ucis și mâncat un fost polițist, condamnați la închisoare
Doi ucrainieni, tată și fiu, au fost condamnați la 15 ani de închisoare după ce au ucis un fost polițist și au gătit părți din trupul lui. Deoarece în legea penală din Ucraina nu există infracțiunea de canibalism, judecătorii i-au trimis după gratii pentru omor deosebit de grav și posesie ilegală de arme.

- Bărbații, tată și fiu, condamnați la 15 ani de detenție
- Crima, pe fondul unui conflict spontan
Maxim și Yaroslav Kostyukov, în vârstă de 42 și respectiv 21 de ani, au primit o sentință ce poate fi considerată ca fiind blândă, după ce au ucis un fost polițist și au făcut supă din el.
Cei doi au fost prinși în luna martie a anului trecut, la aproape jumătate de an după comiterea faptei.
Crima s-a produs pe fondul băuturilor alcoolice. Maxim și Yaroslav ar fi intrat într-un conflict spontan cu Yevgeny 'Zhenya' Petrov, de 45 de ani, pe tema conflictului dintre forțele regimului de la Kiev și separatiștii pro-Moscova, informează Daily Mail.
La un moment dat, tânărul de 21 l-a ani l-a imobilizat pe fostul polițist, iar tatăl său l-a înjunghiat de două ori, în zona pieptului.
- Armata ucraineană a anunţat oficial că se retrage din Kursk. Sirski: "Prioritatea mea e să salvez vieţile...
- Putin, în uniformă militară, a vizitat Kursk pentru prima dată de la incursiunea ucrainenilor. Ce i-a raportat...
- Trump a făcut reclamă maşinilor Tesla mai ceva decât un dealer auto. Preşedintele SUA a dat 88.000 de dolari pe...
- Rusia anunţă că ar putea fi de acord cu armistiţiul din Ucraina, dacă Kievul nu mai primeşte arme. Trump...
- SUA au discutat cu Ucraina despre cedarea de teritorii. Zelenski a anunţat principala linie roşie a Kievului
Imediat după crimă, cei doi ucrainieni i-au secționat capul și au tăiat părți din trup, pe care ulterior le-au gătit. Mai mult, aceștia i-ar fi dat să mânânce unui om al străzii, Yura.
Ulterior, Yaroslav și-a schimbat declarația, precizând că nu el a fost "bucătarul" și că, de fapt, ar fi mâncat foarte puțin din fiertură, deoarece i s-ar fi făcut rău de la prima înghițitură.
Potrivit sursei citate, anchetatorii au spus că există dovezi solide că cei doi au mâncat din victimă.
Chiar înainte de sentință, ucrainienii au fost suprinși zâmbind.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰