Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Directorul spitalului iordanian unde bolnavii Covid au rămas fără oxigen, la ATI, a fost arestat. Bilanțul tragediei a urcat la 9 morți

Directorul și alți patru oficiali ai unui spital Covid din Iordania au fost arestați, duminică, după ce nouă pacienți au murit pentru că instalația de oxigen de la o secție ATI a spitalului a cedat.

de Ana Maria Ghiarasim

la 14.03.2021 , 15:12

  • Ministrul Sănătății, Nathir Obeidat, a demisionat ca urmare a tragediei.
  • Până acum, cel puțin nouă oameni au murit după ce au rămas fără oxigen pe secția ATI a spitalului Al-Hussein din Al-Salt.

Un procuror a decis să-i plaseze în arest pentru o săptămână, pentru audieri, în vreme ce bilanțul tragediei de la spitalul din Al-Salt, lângă Amman, a urcat la nouă morți. Șeful serviciilor de sănătate din provincia în care se află spitalul a fost, de asemenea, suspendat până la finalizarea unei anchete.

Deputații din Comisia de sănătate a Parlamentului au declarat că neglijența și corupția se află la originea tragediei. 

Regele  Abdullah al II-lea a cerut demisia directorului spitalului

Articolul continuă după reclamă

Tragedia a atras un val de furie din partea oamenilor, precum și demisia ministrului Sănătății, Nazir Obeidat. Totodată, regele însuși, Abdullah al II-lea, a mers să viziteze spitalul din Al-Salt și i-a cerut managerului unității medicale să-și dea demisia.

Pe acelaşi subiect

În filmările postate online, Abdullah al II-lea apare vizibil furios și este auzit spunându-i directorului spitalului: „Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Este inacceptabil!", scrie The Național News.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sute de oameni au protestat în fața spitalului, cerând ca vinovații să plătească.

Bolnavii Covid au rămas două ore fără oxigen

Ministrul de Interne Mazen Al Faraya, numit interimar la Sănătate, a declarat că pana de oxigen a durat două ore,  de la 7:30 la 9:30, sâmbătă dimineață.

"Din cele nouă decese de la spitalul Al Hussain din Al Salt, ieri, 6 dintre ele s-au petrecut în acest interval de timp”, a spus ministrul Al Faraya.

Iordania se confruntă cu o creştere a infecţiilor COVID-19 atribuite în principal transmiterii rapide a variantei britanice a virusului. Iordanienii au anunţat săptămâna trecută măsuri mai stricte pentru a reduce răspândirea COVID-19 şi au reimpus un lockdown complet vinerea.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Ştiri externe » Directorul spitalului iordanian unde bolnavii Covid au rămas fără oxigen, la ATI, a fost arestat. Bilanțul tragediei a urcat la 9 morți