Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bilanțul Covid-19 în lume. Peste 170 de mii de oameni au murit

Peste 170 de mii de oameni au murit din cauza noului coronavirus, la nivel mondial, iar numărul bolnavilor se apropie de două milioane şi jumătate.

de Redactia Observator

la 21.04.2020 , 15:37

  • Veşti încurajatoare vin din Italia.
  • Numărul celor vindecaţi este în creştere.

Spania a devenit, deja, al doilea stat din lume, după Statele Unite, care a trecut pragul de 200.000 de cazuri de Covid-19. Partea bună este totuşi că, pentru prima oară, în ultima lună, numărul deceselor raportate zilnic în peninsulă a scăzut sub 400.

De la izbucnirea epidemiei, aici au fost înregistrate aproape 21.000 de decese.

Veşti încurajatoare vin şi din Italia, unde numărul noilor cazuri raportate în 24 de ore a scăzut sub 3000. Cifra înregistrată ieri a fost de 2.256 de cazuri.

Vezi și

De asemenea, numărul celor vindecaţi de pe o zi pe alta este în creştere, 20 la ultima numărătoare. Totul în contextul în care duminică fuseseră înregistrate peste 3.000 de noi cazuri.

Până acum peste 24.000 de oameni au murit în peninsulă, iar peste 180.000 au fost depistaţi pozitiv.

Franţa a depăşit între timp pragul de 20.000 de morţi. Clasându-se astfel pe locul patru la numărul de decese, după Statele Unite, Spania şi Italia.

Cu toate acestea, numărul de pacienţi internaţi la terapie intensivă a scăzut în ultimele 12 zile, fapt care le dă speranţă francezilor.

De la debutul epidemiei, peste 155.000 de oameni au fost depistaţi pozitiv în Franţa.

Statele Unite rămân în continuare cel mai mare focar de pe planetă. Numărul de persoane infectate se apropie de 800.000, în timp ce numărul deceselor a trecut deja de 42.500.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Bilanțul Covid-19 în lume. Peste 170 de mii de oameni au murit