Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bulgaria, una dintre cele mai sărace ţări din UE, a trecut oficial la euro. Cu cât va creşte coşul zilnic

Zi istorică pentru bulgari. Oficial, vecinii noștri au trecut la euro, aşa că toate plățile pe care le vom face de acum încolo în concedii vor fi în moneda europeană. Deși economiștii cred că alăturarea la economiile vestice le va aduce investiții și salarii mai mari, cetățeni bulgari se tem de creșteri de prețuri și spun că deja au sesizat majorări la raft.

de Greta Neagu

la 01.01.2026 , 19:53

Bulgaria a trecut, oficial, la euro şi a devenit a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Economiştii bulgari cred că euro va atrage mai multe investiții pentru ţară, salarii mai mari și mai multe locuri de muncă. Oamenilor de rând, în schimb, le este frică de perioada următoare.

Articolul continuă după reclamă

"Nu cred că vom deveni mai prosperi. Cred că procesul de tranziţie va face oamenii să fie confuzi. Vor creşte preţurile, iar oamenii vor deveni mai săraci", a declarat un cetăţean bulgar.

Preţuri afişate în două monede, dar mai mari la raft

Schimbările la raft au apărut deja. Nu doar moneda s-a schimbat… ci şi preţul.

În magazinele din Bulgaria, comercianții au încă prețurile afișate în ambele monede. Spre exemplu, un borcan cu gem costă aproape 10 leva, adică puțin peste 5 euro.

"În ultimele luni, lucrurile pe care le cumpăr sunt mai scumpe cu 10%-20%", a precizat un alt bulgar.

Trecerea la euro a creat controverse şi schimbări mari în economie şi în alte ţări.

Alţi bulgari văd euro ca un pas spre Europa

"În principiu, cred că este un lucru bun ca o ţară ca Bulgaria să adopte moneda europeană. În cazul nostru, în Grecia, a fost o tranziţie controversată. Dacă ceva costa 50 drahma (n.r. vechea monedă grecească) era convertit în 50 de cenţi, ceea ce valora de 3 ori mai mult", a explicat un cetăţean grec.

Alţi bulgari cred că schimbarea îi va aduce mai aproape de valorile şi stilul de viaţă european.

"Sunt încântată de această tranziţie. Sper ca mai mulţi oameni să vină aici şi să bucure de această ţară frumoasă. Abia aştept!", a spus o femeie.

"Suntem proeuropeni. Cred că acesta este drumul cel bun", a adăugat o altă persoană.

Bulgaria, printre cele mai sărace state din UE

De altfel, bulgarii se află printre cei mai săraci locuitori ai Europei, cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor și un salariu minim de 550 de euro, sub media europeană. În România, salariul minim a depășit echivalentul a 800 de euro, însă țara noastră nu îndeplinește încă celelalte criterii necesare pentru adoptarea monedei euro, cum ar fi o inflație scăzută, un deficit bugetar sub 3% din PIB și o datorie publică redusă.

Bulgarii mai fac o schimbare. Din 3 februarie 2026, vor introduce o vignetă de o zi pentru autoturisme, valabilă 24 de ore pe întreaga rețea rutieră, la un preț de 4 euro.

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Când mergeţi în străinătate plătiţi în moneda locală sau cu cardul?
Observator » Ştiri externe » Bulgaria, una dintre cele mai sărace ţări din UE, a trecut oficial la euro. Cu cât va creşte coşul zilnic