Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foşti agenţi CIA: Bush a mințit pentru a începe războiul din Irak. Legăturile teroriste şi armele de distrugere în masă, pretexte ca "să vândă" americanilor invazia

Invazia asupra Irakului este unul dintre momentele definitorii ale președinției lui George Bush. Decizia, justificată în acel moment ca parte a războiului împotriva terorismului, a fost pusă la îndoială , de alții și opozanții fostului președinte american. Acum, doi foști agenți CIA susțin că acesta a mințit și că a distorsionat informațiile prezentate de agențiile de informații pentru a declanșa o intervenție militară în Orientul Mijlociu, notează Business Insider.

de Adrian Popovici

la 21.03.2023 , 11:43

George W. Bush, fost președinte al Statelor Unite ale Americii Doi agenți CIA îl acuză pe George W. Bush că a mințit și că a manipulat informațiile primite pentru a-i convinge pe americani de necesitatea unui război în Irak - Profimedia

Cei doi agenți au vorbit din experiența directă despre încercările administrației George W. Bush de a interpreta în mod informațiile primite de la agențiile din domeniu și de a afirma o legătură între Saddam Hussein și al-Qaeda. De fapt, dovezile adunate de CIA sugerau că nu există o astfel de legătură.

Printre aceste informații false s-ar afla și o presupusă întâlnire care a avut loc între Mohamed Atta, șeful celor care au deturnat avioanele pe 11 septembrie 2001 , și spioni  irakieni la Praga. În decembrie 2001, vicepreședintele Dick Cheney a mers la o emisiune TV și a susținut în mod fals că întâlnirea a fost "destul de bine confirmată". O telegramă CIA din 2003 afirmă că "niciun" oficial din cadrul guvernului SUA nu a avut dovezi că întâlnirea a avut loc de fapt. Cu toate acestea, a devenit o parte esențială a justificării administrației pentru lansarea invaziei din Irak la 20 martie 2003, un conflict care a dus la moartea a aproximativ 300.000 de persoane.

Bush i-a mințit pe americani

Articolul continuă după reclamă

"Nimeni din Washington nu are curajul să iasă și să spună că Bush este un mincinos. Toată lumea este prea politicoasă. Ei folosesc un alt termen pentru ceea ce a făcut. Dar el a mințit. Vreau să fiu clar la ce mă refer prin asta. Știa că ceea ce spunea nu era adevărat. El a folosit analize din partea comunității de informații care erau foarte incerte, judecăți pe care le-am prezentat acolo cu avertismente foarte clare - «credem că Irakul își continuă programul nuclear, dar avem un grad scăzut de certitudine, bla bla bla» - el a venit și a prezentat aceste lucruri ca fiind fapte. A făcut asta iar și iar. La fel ca Cheney care a spus că Mohamed Atta s-a întâlnit cu serviciile de informații irakiene la Praga.

Pe acelaşi subiect

Era treaba noastră la CIA să fim vigilenți, să ținem sub control aceste declarații ridicole. Și am încercat. Dar erau doar atât de multe lucruri pe care le puteam face. Casa Albă a cerut o justificare pentru invazie. Cel mai la îndemână pentru ei a fost acest presupus ajutor, aparent inexistent, pe care Irakul l-a dat al-Qaeda (n.r. prin Atta) în a plănui atacurile (n.r. de pe 11 septembrie). Așa că au încercat să folosească orice fel de contacte între al-Qaeda și Irak", explică unul dintre agenții CIA.

"Între timp, analiștii noștri irakieni spuneau, destul de sincer, că al-Qaeda și regimul lui Saddam Hussein aveau ideologii cât se poate de opuse– Saddam era un secularist pur, al-Qaeda era o viziune mesianică a unui califat, cel puțin aparent. La fel ca pisicile și câinii, nu le poți pune împreună. Saddam știa că al-Qaeda era în țara lui. Știa tot ce se întâmpla în țara lui. Ca să rămână la putere, trebuia să știe. Deci, este perfect normal ca el să știe cine a fost al-Qaeda, ce au făcut și alte detalii de genul acesta. Dar aceasta nu a fost o relație de colaborare. Era vorba doar despre supraveghere", a subliniat cel de-al doilea agent.

Decizia de a invada Irakul a fost luată fără a mai aștepta dovezile de la CIA

Primul agent subliniază faptul că interpretarea cea mai populară acum este că în lunile care au urmat atacurilor de pe 11 septembrie 2001, administrația lui George Bush a încercat să găsească o justificare pentru o intervenție militară în Irak. Cu în realitate, fostul președinte american pur și simplu ar fi încercat să găsească o serie de argumente cu care să-i convingă pe americani de necesitatea războiului, decizia fiind luată deja.

"Astăzi, oamenii spun că Bush a căutat să justifice invazia Irakului. Nu a fost așa. Ceea ce căuta el este ceva diferit – argumente cu care să ne convingă . Decizia de a invada fusese deja luată și nu exista nicio informație care să le schimbe părerea. Nu a fost un efort de a justifica războiul. A fost un efort de a vinde războiul în mod public. Aceasta este o distincție importantă. Administrația Bush a fost foarte explicită în legătură cu obsesia ei pentru Irak aproape imediat după preluarea puterii."

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri externe » Foşti agenţi CIA: Bush a mințit pentru a începe războiul din Irak. Legăturile teroriste şi armele de distrugere în masă, pretexte ca "să vândă" americanilor invazia