Canada vrea relații mai strânse cu Uniunea Europeană. Planul lui Carney pentru un statut de "membru asociat"
Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, dorește relații mai strânse cu Uniunea Europeană. Potrivit Wall Street Journal (WSJ), acesta analizează posibilitatea ca țara sa să devină "membru asociat" al blocului comunitar.
UE, care în trecut nu s-a arătat flexibilă în ceea ce priveşte regulile de aderare, este deschisă ideii de a acorda Canadei un statut de membru asociat care urmează să fie creat, a relatat ziarul, citând oficiali anonimi atât din UE, cât şi din Canada.
Canada şi UE discută modalităţi de a permite circulaţia liberă a bunurilor, serviciilor şi angajaţilor canadieni implicaţi în lanţuri de aprovizionare strategice, precum energia, inteligenţa artificială, apărarea şi mineralele critice, mutând astfel, în mod efectiv, graniţa UE, a relatat The Wall Street Journal, potrivit News.ro.
Canada şi UE discută, de asemenea, despre instalarea de cabluri subacvatice, construirea în comun a unor centre de date, a unor soluţii de stocare în cloud şi a unor noi reţele şi infrastructuri de sateliţi pentru transportul energiei canadiene către UE, a precizat ziarul.
Canadienii ar putea să locuiască şi să lucreze în UE fără viză
Carney a purtat discuţii regulate cu mai mulţi lideri ai UE, în special cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu privire la posibilitatea de a permite canadienilor să locuiască şi să lucreze fără viză în UE, a precizat WSJ, citând doi oficiali anonimi familiarizaţi cu această chestiune. Cei doi lideri urmează să se întâlnească la sfârşitul acestei luni.
Biroul de presă al lui Macron nu a răspuns la o solicitare de comentarii.
De asemenea, Ambasada Canadei la Bruxelles şi purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene nu au răspuns la solicitările separate de comentarii.
Escaladarea războiului comercial al Canadei cu Statele Unite a conferit un caracter de urgenţă orientării sale strategice către alţi parteneri comerciali.
Relaţiile Canadei cu Washingtonul s-au deteriorat brusc de când preşedintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă la începutul anului 2025, pe fondul dezacordurilor privind comerţul şi alte chestiuni. Disputa comercială a dus la impunerea de tarife asupra unui volum de zeci de miliarde de dolari din comerţul transfrontalier.
Proiectul de a strânge legăturile dintre Canada şi UE nu este însă o realizare atât de uşoară, după cum a demonstrat opoziţia acerbă faţă de un acord comercial mai modest. La mai mult de un deceniu de la încheierea acordului şi la nouă ani de la intrarea sa provizorie în vigoare, mai multe ţări din UE încă nu l-au ratificat, notează Reuters.
