Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto "Casa vă va fi sicriul. Plecaţi sau sunteţi pe cont propriu": Cursă contracronometru pentru mii de oameni, uraganul Milton se îndreaptă cu putere monstru spre Florida

Oamenii din regiunile de coastă ale Statelor Unite se află într-o cursă contra cronometru pentru a scăpa de furia devastatoare a uraganului Milton, care se apropie cu rafale de 256 km/h, aducând cu sine amenințări grave de inundații. Autoritățile au lansat avertismente alarmante, cerând milioanelor de locuitori din zonele afectate să plece imediat şi să-şi găsească refugiu, pentru a nu-şi pune vieţile în pericol.  

de Larisa Andreescu

la 10.10.2024 , 16:10

Uraganul Milton a pierdut din intensitate și este acum clasificat ca un uragan de categoria 4, după ce iniţial urcase la 5, cel mai puternic nivel pe scara Saffir-Simpson, dar are potențialul în continuare de a provoca distrugeri catastrofale. Cu rafale de vânt de peste 250km/h, Milton reprezintă o amenințare fără precedent. Se așteaptă ca furtuna să ajungă la țărm în primele ore ale zilei de joi.

„Fluctuațiile de intensitate sunt posibile pe măsură ce Milton se deplasează peste estul Golfului Mexic, dar se așteaptă ca Milton să fie un uragan major periculos atunci când va ajunge pe țărmul din vestul-central al Floridei", a declarat centrul de uragane din Miami în cursul dimineții de miercuri.

Autoritățile au emis avertismente pentru zone întregi de coastă şi au lansat ordine de evacuare pentru zonele cele mai vulnerabile, anunţând oamenii să îşi ia măsuri de siguranţă şi să-şi părăsească casele înaintea dezastrului. Când uraganul va lovi, se preconizează că inundaţiile vor acoperi părți mari din regiunile de coastă.

Articolul continuă după reclamă

Cei care aleg să rămână și să înfrunte uraganul Milton vor fi lăsați să se descurce singuri anunţă autorităţil, iar primarul din Tampa, Jane Castor, a declarat că furtuna devastatoare prognozată pentru orașul său va fi suficient de puternică pentru a înghiți întreaga localitate.

Pe acelaşi subiect

"Așadar, dacă rămâneţi acolo, practic, casa vă va fi sicriu", a spus ea.

"Scrieţi-vă numele pe picior să vă identificăm dacă vă găsim"

Un mesaj alarmant a fost transmis locuitorilor din zonele vulnerabile de către autoritățile locale: "Casa ta va fi sicriul tău". Această declarație sumbră reflectă gravitatea situației și avertizează asupra pericolelor majore pe care uraganul le aduce cu sine. În furtunilor puternice, există riscul ca numeroase case să fie distruse sau inundate complet, lăsându-i pe oameni fără adăpost. Se estimează că uraganul ar putea să își dubleze dimensiunea până să lovească.

Reiterând avertismentul dur al primarului Castor, șeful poliției din Holmes Beach, William Tokajer, le-a spus celor de la CNN astăzi: "Dacă nu plecați, sunteți pe cont propriu...Luați un pix și scrieți-vă numele și CNP-ul pe picior, astfel încât să vă identificăm dacă vă găsim. Pentru că povestea asta nu va avea un final fericit".

Aproximativ 6 milioane de oameni din întregul stat au primit un avertisment de evacuare obligatorie, mulți dintre ei alegând să-și împacheteze lucrurile și să fugă din calea dezastrului. Autostrăzile au fost blocate întreaga zi, iar până seara, drumurile din Tampa și alte localități au fost complet golite; imagini apocaliptice filmate cu drone au arătat cum aceste zone s-au transformat în orașe părăsite. Sunt însă şi persoane care nu au unde pleca şi aleg să rămână şi să-şi înfrunte destinul.

Președintele SUA, Joe Biden, a făcut un apel disperat către locuitorii din Florida, rugându-i să părăsească zona noaptea trecută, avertizând că furtuna ar putea deveni cel mai grav dezastru natural care a lovit statul în ultimul secol.

„Este o chestiune de viață și moarte, și nu este o exagerare”, a spus Biden marți, de la Casa Albă, îndemnându-i pe cei care au primit ordine de evacuare să „plece acum, acum, acum”.

Autoritățile au avertizat că oricine refuză să părăsească zona va fi lăsat fără ajutor, deoarece echipele de salvare nu se așteaptă să își pună viața în pericol încercând să salveze pe cineva în vârful furtunii.

„Este ultima oră. Dacă te afli într-o zonă de evacuare, momentul să pleci este acum”, a declarat șeriful din județul Hillsborough, Chad Chronister, pentru Kasie Hunt de la CNN în această dimineață, adăugând că peste 1.000 de salvări au fost efectuate în județul său după uraganul Helene„Trebuie doar să privim în urmă cu două săptămâni. Încă ne vindecăm după această furtună și recuperăm daunele”, a spus el.

Inițial, Milton fusese clasificat ca uragan de categorie 1 atunci când meteorologii au ridicat prima dată alarma în weekend, după ce furtuna a lovit Mexicul cu rafale puternice și inundații. Însă intensitatea sa a crescut considerabil de atunci, autoritățile declarând peste noapte că Milton a devenit un uragan de categorie 5, cu viteze ale vântului care ar putea atinge până la 265 km/h și ar putea provoca pagube devastatoare în zona Tampa Bay.

Disney a închis parcul de distracţii din cauza uraganului

Disney World a închis miercuri parcul de distracții din Florida din cauza uraganului Milton, spre dezamăgirea turiștilor care sperau să se bucure de vacanță, scrie Sky News. Telissa Carpenter, aflată în vacanță pentru a sărbători ziua de naștere a fiului ei, a declarat pentru NBC News că familia sa a rămas blocată în Florida după ce zborul lor de întoarcere a fost anulat.

Carpenter a aflat prima oară despre situația meteo când a primit o notificare din aplicația Disney, care anunța că stațiunea monitorizează o furtună. Câteva ore mai târziu, compania aeriană i-a trimis o notificare privind anularea zborului programat pentru marți.

În peste 50 de ani de existență, doar câteva uragane au forțat închiderea parcurilor Disney, conform Walt Disney World Magazine. Florida este o destinație turistică de amploare, cu 74 de milioane de vizitatori numai în anul precedent.

Zonele de evacuare în Florida: Mii de persoane fug din calea Uraganului Milton

Aeroporturile din Florida au anulat zboruri, iar școlile din Miami-Dade, Broward și Monroe, situate în sudul statului, au anunțat închiderea înainte de sosirea așteptată a furtunii Milton. Mii de persoane au părăsit zona Tampa Bay, iar părți din regiunile învecinate au fost plasate sub ordine de evacuare obligatorie emise luni și marți.

În timp ce zeci de mii de oameni părăsesc zonele aflate în calea uraganului Milton, Departamentul de Transport din Georgia a raportat că traficul pe Autostrada Interstatală 75, la limita statului Georgia cu Florida, era cu 280% mai mare decât normal începând de la ora 8 dimineața marți.

Portul Key West a fost închis, iar navele de croazieră au evitat portul. Mai multe parcuri de distracții din zona Orlando au fost, de asemenea, închise, inclusiv Walt Disney World, SeaWorld Orlando și Universal Studios Florida.

Compania aeriană United a anunțat marți seara că a adăugat 18 zboruri suplimentare din Florida, precum și aeronave mai mari pe patru dintre aceste zboruri pentru a putea transporta cât mai mulți pasageri posibil. Toate zborurile din Tampa, Fort Myers și Sarasota au fost epuizate până joi. Compania de analiză a aviației Circium a raportat că 80% din zborurile din Tampa au fost anulate marți.

Uraganul Milton, mult mai devastator decât Helene

„Acum discutăm despre posibilitatea unui impact direct", a mai spus primarul din Tampa, Jane Castor, într-un interviu cu CNN luni, unde a îndemnat oamenii să țină cont de avertismentele furtunii și să urmeze protocoalele de evacuare. Castor a subliniat că valul de furtună provocat de Helene, deși distrugător, a fost semnificativ mai mic decât valul prognozat pentru o vastă porțiune din coasta de vest a Floridei, inclusiv Tampa, în cazul lui Milton.

„Helene a fost un semnal de alarmă. Acesta este literalmente o catastrofă. Și pot spune, fără nicio dramatizare, că dacă alegeți să rămâneți în una dintre zonele de evacuare, veți muri", a spus primarul Jane Castor.

Președintele Biden a susținut aceleași avertismente marți dimineață, în timp ce Casa Albă anunța că își va amâna o vizită în Germania și Angola pentru a monitoriza răspunsul la uraganul Milton.

„Am îndemnat pe toată lumea, pe toți cei aflați pe calea Uraganului Milton, să asculte oficialii locali și să urmeze instrucțiunile de siguranță", a declarat președintele Biden. „... Dacă sunteți sub ordine de evacuare, ar trebui să evacuați acum, acum, acum — ar fi trebuit să fiți deja plecați. Este o chestiune de viață și de moarte"

Biden a spus că a preaprobat declarațiile de urgență pentru Florida și a trimis luni administratorul Agenției Federale pentru Managementul Urgențelor (FEMA), Deanne Criswell, în stat. Președintele a mai spus că a vorbit cu toți liderii politici din regiunile care urmează să fie afectate de Milton și le-a spus: „Orice cerere vor face, o vor primi.”

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Casa vă va fi sicriul. Plecaţi sau sunteţi pe cont propriu": Cursă contracronometru pentru mii de oameni, uraganul Milton se îndreaptă cu putere monstru spre Florida