Case scoase la vânzare cu 1 Euro, în Italia
Autoritățile din localitatea siciliană Bivona, din Italia, au scos la vânzare case la prețul de 1 Euro. Totul, pentru a opri scăderea demografică masivă.
Autoritățile din localitatea siciliană Bivona, din Italia, au scos la vânzare case la prețul de 1 Euro. Totul, pentru a opri scăderea demografică masivă.
Orașul pitoresc, fondat în anul 1160, a ajuns la o populație de doar 3.800 de locuitori - aproape jumătate din populația de acum 40 de ani. Tinerii s-au mutat în marile orașe, iar numeroase locuințe au rămas goale.
"Casele sunt deținute de cetățeni care nu au interesul de a le restaura", au precizat autoritățile locale, potrivit Mirror Online.
Există, însă, câteva condiții. Odată intrat în posesia casei, noul proprietar va trebui să înceapă renovarea în mai puțin de un an. De asemenea, doritorii trebuie să depună 2.500 de euro într-un cont special, pentru a demonstra că au intenții serioase.
În decurs de patru ani, casele trebuie aduse la un nivel decent, pentru a putea fi locuite sau date în folosință. Proprietarii, însă, nu sunt obligați să locuiască în ele. Le pot transforma în magazine sau hoteluri.
"Proiectul Bivona - Case de 1 Euro urmărește să restaureze și să îmbunătățească clădirile din centrul vechi al Bivonei, restaurând rolul istoric al orașului de centru al culturii și vieții", au mai declarat reprezentanții locali.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰