Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Cât de uşor ucid aceşti monştri!" Reacţia lui Zelenski la două filmări cu decapitarea unor presupuşi prizonieri ucraineni

Două filmări care circulă pe reţele de socializare pretind că arată soldaţi ucraineni decapitaţi. Au apărut în ultima săptămână, dar este greu de stabilit autenticitatea, circumstanţele şi mai ales cine se află în spatele faptelor oribile. Bănuiele se îndreaptă către mercenarii lui Evgheni Prigojin, care la rândul lor luptătorii Wagner dau vina pe ucraineni, relatează CNN. Între timp, preşedintele Volodimir Zelenski denunţă ''monştrii'' ruşi. Rusia este "mai rea decât Statul Islamic", transmite şi Dmitro Kuleba care cere  excluderea Rusiei din ONU. 

de Redactia Observator

la 12.04.2023 , 14:14

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunţat miercuri "monştrii" ruşi după postarea pe reţelele sociale a unei înregistrări video cu decapitarea unui presupus prizonier de război ucrainean,  în stilul execuțiilor ISIS, relatează AFP. În paralel mai circulă o a doua filmare cu un act similar. 

Aici ar apărea cadavrele decapitate a doi militari ucraineni întinși lângă un vehicul militar distrus. "I-au ucis. Cineva a venit la ei. S-au apropiat de ei și le-au tăiat capul", spune o voce pe fundal. Originea şi autenticitatea celor două filmări nu au fost verificate în mod independent, dar autoritățile ucrainene le tratează ca fiind autentice.

Zelenski, apel la comunitatea internaţională

Vezi și

"Cât de uşor ucid aceşti monştri. Acest video cu execuţia unui prizonier de război ucrainean trebuie să fie văzut de lume. Este un video cu Rusia aşa cum este ea", a spus Zelenski într-un mesaj video postat pe Instagram. "Acesta nu este un accident (...). Aceasta s-a mai întâmplat. A fost ca la Bucea. De mii de ori", a continuat Zelenski cu referire la suburbia Kievului devenită simbolul atrocităţilor atribuite armatei ruse. "Pedepse cu închisoarea pentru ucigaşi, tribunal pentru statul răului", a cerut preşedintele ucrainean.

Pe acelaşi subiect

"Este ceva ce nimeni în lume nu poate ignora... Toată lumea trebuie să reacționeze. Fiecare lider. Nu vă așteptați să uităm... Nu vom uita nimic. Nici nu îi vom ierta pe criminali. Va exista responsabilitate legală pentru tot. Înfrângerea terorii este necesară. Nimeni nu va înțelege dacă liderii nu reacţionează. Este necesară acțiunea acum." a mai spus Zelenski.

Dmitro Kuleba cere excluderea Rusiei din ONU: Rusia este mai rea decât Statul Islamic

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a denunţat la rândul său o înregistrare video "oribilă cu militari ruşi decapitând un prizonier de război ucrainean", apreciind totodată că Rusia este "mai rea decât Statul Islamic", organizaţie jihadistă ce filma executările ostaticilor săi, în special prin decapitare. "Teroriştii ruşi trebuie să fie alungaţi din Ucraina şi de la ONU şi traşi la răspundere pentru crimele lor", a declarat Kuleba pe Twitter.

Înregistrarea video, care durează 1 minut şi 40 de secunde cu imagini de nesuportat, circulă de marţi pe reţele social. În această înregistrare, un bărbat în uniformă de camuflaj, cu faţa mascată, taie gâtul unui alt bărbat în uniformă care se zbate pe sol şi urlă "mă doare". În câteva secunde, strigătele încetează şi se poate auzi cum un bărbat îl incită din spatele camerei pe călău să-i "taie capul" victimei.

Călăul îşi finalizează decapitarea cu cuţitul şi arată capul tăiat către cameră. "Să-l băgăm într-un sac şi să-l trimitem comandantului", spune o voce în rusă. Tot către cameră este arătată vesta victimei pe care se poate vedea tridentul ucrainean şi un cap de mort. 

Kremlinul: Imaginile sunt oribile, trebuie verificate

Kremlinul a reacţionat, spunând că înregistrarea video este oribilă, dar că autenticitatea acesteia trebuie verificată, transmite Reuters. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de rele tratamente aplicate prizonierilor şi care constituie crime de război. La începutul lui martie, o înregistrare video ce arăta presupusa execuţie a unui prizonier de război ucrainean de către soldaţi ruşi a provocat un şoc în Ucraina.

În noiembrie, Kremlinul şi-a exprimat la rândul său indignarea în legătură cu presupusa execuţie a zeci de militari ruşi ce se predaseră forţelor ucrainene. La sfârşitul lui martie, ONU a acuzat forţele ucrainene şi ruse că au recurs în timpul invaziei ruse la execuţii sumare de prizonieri de război. Rusia neagă, de asemenea, în pofida unor elemente concordante, execuţiile sumare de civili, în mod concret la Bucea, lângă Kiev, în urmă cu un an.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » "Cât de uşor ucid aceşti monştri!" Reacţia lui Zelenski la două filmări cu decapitarea unor presupuşi prizonieri ucraineni