Cei 6 turiști din Bangkok, otrăviți cu cianură pusă în ceai. Criminalul ar fi chiar printre cei morți. Movitul, o datorie de 280.000$ pe care n-a rambursat-o
Medicii au găsit cianură în sângele tuturor celor șase turițit care au murit în camera unui hotel de lux din Bangkok. Polițiștii cred că ucigașul se află printre cele șase cadavre găsite, iar la baza crimei ar fi o datorie nerambursată.
Pe baza examinării inițiale post-mortem, medicii spun că nu există „o altă cauză” care să explice moartea lor „cu excepția cianurii”. Anchetatorii au găsit urme de cianură pe toate ceștile din care victimele au băut ceai. După analizarea primelor date, polițiștii cred că unul dintre cei găsiți morți s-ar afla în spatele otrăvirii, din cauza unor datorii, potrivit BBC.
Buzele și unghiile victimelor deveniseră violet închis, indicând lipsa de oxigen, iar organele lor au devenit „roșii ca sângele”, ceea ce este un alt semn al otrăvirii cu cianură. Anchetatorii cred că atunci când au fost găsiți de menajera care venise să facă curat, cei șase turiști erau deja morți de 12 - 24 de ore.
Ipoteză șocantă
De atunci, poliția a început să pună cap la cap toate indiciile, ca să afle ce s-ar fi putut întâmpla. Două dintre cele șase victime au împrumutat „zeci de milioane de baht thailandezi” altuia dintre cei decedați pentru o investiție, au spus autoritățile, bani pe care acesta nu i-a mai înapoiat. Zece milioane de baht valorează aproape 280.000 de dolari.
- ”Nu şi-au făcut rău singuri”. Mister în cazul turiștilor găsiți morți în hotelul de lux din Thailanda....
- Șase turiști, găsiți morți într-o cameră de hotel din Bangkok. O menajeră a găsit cadavrele
- Schimbare de loc pentru Bernadette Szocs în clasamentul WTT, după turneul de la Bangkok! Pe cât se află românca
Turiștii s-au cazat separat la hotel în weekend și au primit cinci camere - patru la etajul al șaptelea și una la al cincilea. Urmau să plece cu toții luni. Patru dintre victime sunt cetățeni vietnamezi Thi Nguyen Phuong, 46 de ani, soțul ei Hong Pham Thanh, 49 de ani, Thi Nguyen Phuong Lan, 47 de ani și Dinh Tran Phu, 37 de ani. Ceilalți doi sunt cetățeni americani Sherine Chong, 56 de ani, și Dang Hung Van, 55 de ani.
Poliția spune că luni după-amiază toate cele șase victime s-au adunat în camera de la etajul cinci. Grupul a comandat mâncare și ceai, care au fost livrate în cameră în jurul orei 14:00, ora locală (08:00 BST) și primite de Sherine Chong - care era singura persoană din cameră în acel moment. Un chelner s-a oferit să facă ceaiul, dar femeia a refuzat. Chelnerul a spus că femeia „vorbea foarte puțin și era vizibil stresată”, au spus autoritățile. Chelnerul a părăsit ulterior camera. Restul grupului a ajuns apoi câteva minute mai târziu și se crede că nimeni altcineva nu a intrat în cameră în afară de cei șase, iar poliția a spus că ușa camerei a fost încuiată pe interior.
Rudele victimelor, intervievate de poliție, au spus că Thi Nguyen Phuong și Hong Pham Thanh, care formau un cuplu, aveau o companie de construcții de drumuri și i-au dat bani lui Chong, pentru a-i investi într-un proiect de construcție a unui spital în Japonia. Poliția bănuiește că Tran, un make-up artist cu sediul în Da Nang, a fost și el „înșelat” să facă o investiție. Mama lui Tran, Tuý, a declarat că acesta a plecat în Thailanda vineri și a sunat acasă duminică pentru a spune că trebuie să-și prelungească șederea până luni. A fost ultima dată când a vorbit cu familia. Chong l-a angajat pe Tran ca make-up artist personal pentru călătoria în Thailanda, a declarat unul dintre elevii săi. Tatăl lui Tran, Phu, a declarat presei vietnameze că fiul său a fost angajat săptămâna trecută de o femeie vietnameză pentru a merge în Thailanda.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰