Antena Meniu Search
x

Curs valutar

China va avea 300 de milioane de pensionari, mai mulţi decât populaţia SUA. Sistemul de pensii, în colaps până în 2035

China va avea mai mulţi pensionari decât populaţia Statelor Unite. Rata de îmbătrânire este la un nivel record spun autorităţile de la Beijing. Un studiu recent arată un viitor şocant pentru ţara asiatică: în următorii 10 ani, aproape 300 de milioane de chinezi vor ieşi din câmpul muncii. Mai grav este faptul că din urmă nu prea vin suficienţi copii sau tineri apţi de muncă. În ritmul acesta, fondul de pensii al Chinei s-ar putea termina până în 2035. O rezolvare parţială ar putea fi creşterea vârstei de pensionare, cred specialiştii. În acest moment, bărbaţii chinezi ies la pensie la 60 de ani, în timp ce femeile, în funcţie de domeniul de activitate, se pensioneaza între 50 şi 55 de ani.

de Redactia Observator

la 03.04.2024 , 15:19

Huanchun Cao, un pensionar în vârstă de 72 de ani, râde cu amărăciune când vorbeşte de pensia sa. "Nu, nu, noi nu avem pensie", spune el uitându-se la soție, cu care este căsătorit de peste 45 de ani. Cao aparține unei generații care a fost martoră la nașterea Chinei comuniste. La fel ca țara sa, el a îmbătrânit înainte să devină bogat. La fel ca mulți lucrători rurali și migranți, Huanchun nu are altă opțiune decât să continue să lucreze și să câștige bani, în ciuda vârstei înaintate, scrie BBC.

O creştere economică încetinită, beneficii guvernamentale în scădere și politica copilului unic au creat o criză demografică tot mai adâncă în China lui Xi Jinping. Fondul de pensii se diminuează, iar țara nu mai are timp să pună la punct un altul pentru a avea grijă de numărul tot mai mare de vârstnici.

În următorul deceniu se estimează că aproximativ 300 de milioane de oameni, care în prezent au între 50 și 60 de ani, vor ieşi la pensie în China. Mai mulţi decât populaţia totală a SUA. Cine va avea grijă de ei?

Vezi și

Huanchun Cao și soția lui locuiesc în provincia Liaoning, fostul centru industrial al Chinei. Mari suprafețe de teren agricol și dealuri înconjoară orașul principal Shenyang. Coloanele de fum din fabrici se ridică la orizont, iar oraşele găzduiesc unele dintre cele mai bine păstrate situri din dinastia Qing, incluse în patrimoniul mondial.

Pe acelaşi subiect

Fondul de pensii, epuizat până în 2035

Aproape o pătrime din populația de aici are 65 de ani sau mai mult. Un număr din ce în ce mai mare de adulți părăsesc centrul industriilor grele în căutarea unor joburi mai bune în orașe mai mari. Copiii bătrânului Cao s-au mutat și ei departe, dar sunt încă suficient de aproape pentru a-l vizita des. Cei doi pensionari câștigă în jur de 20.000 de yuani (aproximativ 2.200 de lire sterline sau 2.700 de dolari) pe an. 

"Peste cinci ani, dacă voi mai putea, mă voi deplasa singură. Dar dacă sunt slăbită, atunci aș putea ajunge să fiu mobilizată la pat. Ese sfârșitul. Presupun că voi deveni o povară pentru copiii mei. Ei vor trebui să aibă grijă de mine". Aceasta nu este viitorul pe care îl vrea Guohui Tang, în vârstă de 55 de ani. Soțul ei a avut un accident de muncă pe un șantier de construcții, iar educația universitară a fiicei i-a epuizat economiile.

Conform Academiei Chineze de Științe, o instituție de stat, fondul de pensii ar putea rămâne fără bani până în 2035. Aceasta este o estimare publicată în 2019, înainte de lockdown-ul provocat de pandemia de coronavirus, care a afectat puternic economia Chinei. 

China ar putea fi nevoită să majoreze vârsta de pensionare, o măsură care este discutată deja de ani de zile. Ţara are una dintre cele mai scăzute vârste de pensionare din lume - 60 de ani pentru bărbați şi 50 sau 55 de ani pentru femei, în funcţie de domeniul de activitate. Dar economiștii avertizează că aceasta este doar o soluție de compromis dacă Beijingul vrea să evite ceea ce unii se tem că ar putea deveni o criză umanitară peste 25 de ani.

În mod tradiţional, China se bazează pe pietatea filială pentru a umple golurile în îngrijirea vârstnicilor. Era datoria unui fiu sau a unei fiice să aibă grijă de părinții în vârstă. Dar sunt tot mai puțini fii și fiice pe care părinții în vârstă să se poată baza - un motiv este decretul "copilului unic", care a împiedicat cuplurile să aibă doi sau mai mulți moştenitori între anii 1980 și 2015.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » China va avea 300 de milioane de pensionari, mai mulţi decât populaţia SUA. Sistemul de pensii, în colaps până în 2035