Cinci femei au fost ucise într-o singură zi în Viena. Trei dintre ele erau prostituate
Cinci femei au fost ucise vineri la Viena, dintre care trei au fost înjunghiate mortal într-o casă de toleranţă, a anunţat sâmbătă poliţia austriacă într-un comunicat, citat de AFP.
Cadavrele înjunghiate a trei tinere au fost găsite într-o casă de toleranţă din cartierul sărac Brigittenau vineri seara, în urma unei alerte emise de un martor.
Un suspect în vârstă de 27 de ani, aflat în posesia unui cuţit, presupusa armă a crimelor comise, a fost arestat în apropierea respectivului loc, se arată în comunicatul poliţiei din Viena. Autorităţile nu au stabilit încă motivul crimelor, a informat agenţia austriacă de ştiri APA.
Într-o dramă separată, o mamă şi fiica ei de 13 ani au fost găsite moarte într-un apartament din Viena vineri dimineaţă, posibil strangulate sau sufocate. Tatăl familiei este în prezent principalul suspect, a menţionat APA, potrivit Agerpres.
Feminicidul este subiectul unei dezbateri publice pe scară largă în Austria, ca şi în multe alte ţări europene
Guvernul austriac a promis că va lua măsuri împotriva acestui fenomen şi şi-a sporit sprijinul financiar pentru organizaţiile care ajută victimele violenţei. Cu toate acestea, ONG-urile critică executivul pentru că nu face suficient.
O asociaţie austriacă care asigură adăpost pentru femei a numărat 26 de crime împotriva femeilor în ţară în 2023.
Între 2010 şi 2020, 319 femei au fost ucise în Austria, majoritatea de partener sau fostul partener, conform unui studiu guvernamental care indică un an record în 2019, cu 43 de feminicide.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰