Observator » Ştiri externe » Cine era tânărul care a ucis 2 pompieri în SUA. Visa să devină şi el unul şi ar fi încercat să obţină un post

Cine era tânărul care a ucis 2 pompieri în SUA. Visa să devină şi el unul şi ar fi încercat să obţină un post

S-a visat pompier, dar a devenit atacator. A provocat un incendiu și a împușcat trei salvatori Cine era tânărul care a ucis 2 pompieri în SUA. Visa să devină şi el unul şi ar fi încercat să obţină un post - New York Post
Redactia Observator | Timp citire: 4 minute
Publicat la 01.07.2025, 11:39 | Modificat la 01.07.2025, 11:39

Un tânăr de 20 de ani din Idaho, care visa să devină pompier și îi idolatriza pe salvatori, a ajuns să le întindă o capcană mortală chiar celor pe care îi admira. Wess Roley a provocat intenționat incendiul pentru a atrage echipajele de intervenție, apoi a deschis focul asupra lor. Doi pompieri au fost uciși, iar un al treilea a fost grav rănit. Tânărul a fost găsit mort câteva ore mai târziu, iar autorităţile nu exclud o posibilă sinucidere.

Tragedia a avut loc duminică, pe Canfield Mountain, la nord de Coeur d'Alene, în statul Idaho. Potrivit autorităților, Wess Roley, în vârstă de 20 de ani, a declanșat intenționat incendiul pentru a atrage echipajele de pompieri, apoi a deschis focul asupra lor, relatează BBC.

Frank Harwood și John Morrison, doi pompieri care au răspuns apelului de urgență, au fost uciși. Un al treilea, Dave Tysdal, a fost grav rănit, dar se află în stare stabilă, după operaţie, au transmis autoritățile locale.

După schimbul de focuri și o amplă desfășurare de forțe, atacatorul a fost găsit mort în apropierea locului atacului. Poliția din comitatul Kootenai a lansat că Wess Roley s-a sinucis prin împuşcare, fiind localizat cu ajutorul semnalului de la telefonul mobil, pe un traseu montan frecventat în acea după-amiază de sute de persoane.

Articolul continuă după reclamă

Ce spun autoritățile și familia

Potrivit șerifului Bob Norris, Roley a visat în trecut să devină pompier.

"Suspectul a idolatrizat pompierii. A vrut să fie parte din acea echipă", a declarat oficialul în cadrul unei conferințe de presă.

Bunicul său, Dale Roley, a declarat pentru NBC News că nepotul său "chiar respecta forțele de ordine" și că, recent, "a fost în contact cu o unitate de pompieri pentru a obține un loc de muncă".

Pe acelaşi subiect

"Iubea pompierii", a spus Dale Roley. "Nu are sens că a tras în ei. Poate că a fost respins sau ceva de genul ăsta".

Trăia în mașină și a avut conflicte minore cu poliția

Anchetatorii spun că tânărul era fără adăpost și locuia într-un vehicul, care se afla în apropierea zonei în care a izbucnit incendiul. Conflictul ar fi început în momentul în care pompierii i-au cerut să-și mute mașina.

"A existat o interacțiune cu pompierii, care are legătură cu locul în care era parcat vehiculul său", a spus șeriful Norris.

Pe lângă flintul cu care se crede că a declanșat incendiul, în zonă au fost găsite o pușcă de mare putere și mai multe proiectile. Autoritățile nu exclud posibilitatea ca alte arme să fie ascunse în zona montană.

"A fost o ambuscadă în toată regula. Acești pompieri nu au avut nicio șansă", a declarat șeriful.

Conform investigației, primul apel care anunța un incendiu a fost înregistrat la ora 13:21 (ora locală), iar la aproximativ 40 de minute distanță s-au raportat împușcături.

Incendiul, denumit Nettleton Gulch Fire, a afectat o suprafață de peste 26 de acri, dar nu a amenințat locuințe. Autoritățile sperau să-l lichideze complet până luni seara.

Vehiculul suspectului a fost împins în afara drumului

La fața locului au intervenit peste 300 de agenți din cadrul autorităților locale, statale și federale, inclusiv elicoptere echipate cu lunetiști.

Pentru a-l împiedica pe Roley să fugă, anchetatorii i-au dezactivat mașina și au împins-o de pe munte. Accesul la vehicul este încă limitat, iar percheziția completă nu a fost încheiată.

Mai multe vehicule ale pompierilor au fost găsite cu anvelopele tăiate, semn că atacatorul intenționa să le folosească pentru a scăpa.

În urma tragediei, guvernatorul statului Idaho a ordonat arborarea steagurilor în bernă pentru a onora memoria pompierilor uciși.

Șeriful Norris a subliniat că nu există nicio legătură între atacator și terorismul de inspirație jihadistă, respingând o ipoteză vehiculată pe rețelele de socializare.

Potrivit unei postări din 2024 a mamei atacatorului, acesta se mutase din Arizona în Idaho în 2023 pentru a lucra în compania de toaletare arboricolă a tatălui său. Ea scria că fiul ei "se simțea foarte bine în Idaho".