Antena Meniu Search
x

Cine este Nicolas Maduro, succesorul dorit de Hugo Chavez

Nicolas Maduro si-a inceput cariera ca sofer de autobuz, in Caracas. In anii 90 a intrat in politica si a reusit sa ajunga unul dintre apropiatii lui Hugo Chavez.

Acum, Maduro, vicepresedintele Venezuelei, a preluat mandatul interimar de presedinte, pana la organizarea de alegeri anticipate.

Nicolas Maduro, in varsta de 50 de ani, a ocupat functii importante de cand i s-a alaturat lui Chavez. Conform The Telegraph, cei doi s-au cunoscut in 1994, cand Chavez era eliberat din inchisoare, dupa ce a initiat o lovitura de stat esuata.

Maduro a deveni un apropiat al lui Hugo Chavez in 1998, dupa ce acesta a castigat primul mandat de presedinte al Venezuelei. Actualul presedinte interimar a facut parte din adunarea care a redactat o noua constitutie a statului sud-american.

La putin timp dupa ce a plecat in Cuba, pentru a fi supus unei interventii chirurgicale, Chavez l-a numit pe Nicolas Maduro posibilul sau succesor, „in cazul in care se va intampla ceva ce ma va face incapabil”, dupa cum spunea presedintele.

Potrivit CNN, Hugo Chavez i-a indemnat pe cetateni sa-l voteze pe Maduro intr-o interventie televizata, vicepresedintele fiind primul si singurul posibil succesor anuntat.

„Opinia mea ferma, clara ca Luna plina, irevocabila, absoluta, totala, este ca trebuie sa il votati presedinte pe Nicolas Maduro. Va rog asta din inima. El este unul dintre tinerii lideri cu cea mai mare capacitate de acontinua, daca eu nu mai pot”, le-a declarat fostul presedinte.

Nicolas Maduro, care, de sase, ani, ocupa si functia de ministru de Externe, a mers de mai multe ori in Cuba, unde liderul sud-american se trata de cancer.

In 30 de zile, in Venezuela se vor organiza alegeri anticipate, iar dorinta lui Chavez de a fi urmat la putere de Maduro ar putea deveni realitate.

Foto: El Universal

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Cine este Nicolas Maduro, succesorul dorit de Hugo Chavez