Antena Meniu Search
x

Cine este noul preşedinte al Argentinei: Javier Milei, un populist extremist, care şi-a făcut campanie cu drujba în mână

Un populist extremist, Javier Milei, a câștigat alegerile prezidențiale în Argentina cu peste 55% dintre voturi. Acesta a promis ''sfârşitul decadenţei'', ''reconstrucţia Argentinei'', dar şi interzicerea avortului şi liberalizarea armelor. Argentina a ales un outsider cu opinii radicale pentru a repara o economie afectată de o inflație uriaşă, de sărăcie şi care se îndreaptă spre recesiune. 

de Redactia Observator

la 20.11.2023, 10:45

Cine este noul preşedinte al Argentinei: Javier Milei, un populist extremist, care şi-a făcut campanie cu drujba în mână şi promite a promis ''sfârşitul decadenţei''
Cine este noul preşedinte al Argentinei: Javier Milei, un populist extremist, care şi-a făcut campanie cu drujba în mână şi promite a promis ''sfârşitul decadenţei'' - Profimedia

Potrivit rezultatelor parţiale oficiale, Javier Milei,  autoproclamat "anarho-capitalist", a obţinut 55,95% din voturi, faţă de 44,04% pentru Sergio Massa. Javier Milei, care promite o schimbare radicală, a afirmat duminică seară în discursul său de victorie că "astăzi începe sfârşitul decadenţei" şi "reconstrucţia Argentinei" şi a avertizat că "nu vor exista jumătăţi de măsură", notează AFP.

"Este o noapte istorică pentru Argentina", le-a declarat Javier Milei miilor de partizani aflaţi la sediul său de campanie din Buenos Aires, după victoria sa detaşată cu peste 55% din voturi asupra ministrului centrist al economiei Sergio Massa.

"S-a terminat cu modelul sărăcitor al castelor, astăzi adoptăm modelul libertăţii, pentru a redeveni o putere mondială", a continuat el. "Astăzi ia sfârşit un mod de a face politică şi începe altul", a mai afirmat Milei. "Ne confruntăm cu probleme monumentale: inflaţie, stagnare, absenţa locurilor de muncă reale, insecuritate, sărăcie şi mizerie", a enumerat preşedintele ales. "Probleme care vor avea o soluţie doar dacă îmbrăţişăm din nou ideile de libertate", a subliniat el.

"Nu este loc pentru gradualism, nu este loc pentru soluţii călduţe sau jumătăţi de măsură", a avertizat cel care de doi ani se pronunţă în favoarea unei terapii cu şoc pentru o economie epuizată de o inflaţie cronică, în prezent la 143% pe un an. El a întins mâna "tuturor argentinienilor şi liderilor politici, tuturor celor care vor să se alăture noii Argentine", dar a avertizat şi în legătură cu o posibilă rezistenţă socială la reformele sale.

Pe acelaşi subiect

"Ştim că sunt oameni care vor se vor împotrivi, care vor dori să menţină acest sistem de privilegii pentru unii, dar care sărăceşte majoritatea. Eu le spun aceasta: tot ce este în lege este îngăduit, dar nimic (din ce este) în afara legii", a mai afirmat viitorul preşedinte. Javier Milei va prelua mandatul pe 10 decembrie, urmând preşedintelui peronist (centru-stânga) Alberto Fernandez. 

Cine este Javier Milei

În vârstă de 53 de ani, Javier Milei este economist și fost analist TV. Milei este ferm anti-avort, este în favoarea unor legi mai laxe asupra armelor și l-a criticat pe Papa Francisc. Și-a făcut campanie purtând o drujbă ca simbol al terapiei de şoc promise, dar a renunțat la ele în ultimele săptămâni pentru a-și spori imaginea moderată. Un video devenit viral arată o promisiune a sa de a tăia mai multe ministere: ministerul culturii, al diversităţii sau al transporturilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După primul tur din octombrie, Milei a încheiat o alianță cu conservatorii. Se va confrunta însă cu un parlament extrem de fragmentat, niciun partid nu pare să aibă o majoritate, ceea ce înseamnă că va trebui să obțină sprijinul altor facțiuni pentru a promova legile promise. Milei a criticat China și Brazilia, spunând că nu va avea de-a face cu "comuniştii" și susţine legături mai puternice cu SUA.

Javier Milei, deosebit de popular în rândul tinerilor

Programul radical planificat de Milei este deosebit de popular în rândul tinerilor. Mulţi dintre ei au cunoscut doar o viaţă în mod constant în criză, sunt dezamăgiţi de establishmentul politic şi doresc un nou început.

Argentina, a doua cea mai mare economie din America de Sud, se află într-o criză economică profundă. Rata inflaţiei este de peste 140%, iar aproximativ 40% dintre locuitorii acestei ţări, altădată bogate, trăiesc sub pragul sărăciei. Argentina suferă din cauza unui aparat de stat umflat, a unei productivităţi industriale scăzute şi a unei mari economii subterane care privează statul de multe venituri fiscale. Moneda naţională, peso, continuă să piardă valoare în raport cu dolarul american, iar muntele de datorii este în continuă creştere. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reacţia americanilor 

Statele Unite "îl felicită pe preşedintele ales al Argentinei Javier Milei pentru victoria sa în alegerile" de duminică, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken salutând "participarea puternică şi desfăşurarea paşnică a votului", notează AFP.

Aceste alegeri sunt "o dovadă a instituţiilor electorale şi democratice ale Argentinei", a subliniat Antony Blinken într-un comunicat, adăugând că Statele Unite "aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu preşedintele ales Milei şi guvernul său asupra priorităţilor comune". Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro (2019-2022) l-a felicitat duminică pe preşedintele ales al Argentinei Javier Milei şi a declarat că "speranţa străluceşte din nou" în regiune.

"Felicitări poporului argentinian pentru victoria lui Javier Milei. Speranţa străluceşte din nou în America de Sud", a scris Bolsonaro pe reţeaua socială X (fostă Twitter). Fostul lider de extremă-dreaptă al Braziliei a adăugat că speră că "vântul bun va ajunge în Statele Unite şi Brazilia", pentru ca "cinstea, progresul şi libertatea să revină". De asemenea, fostul preşedinte Donald Trump, candidat la prezidenţialele americane din 2024, l-a felicitat pe Javier Milei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Cine este noul preşedinte al Argentinei: Javier Milei, un populist extremist, care şi-a făcut campanie cu drujba în mână