Clipe de groază pentru turiştii români din Turcia, după incendiul devastator din Izmir. Ce trebuie să ştie cei care şi-au rezervat vacanţe prin agenţie
Românii aflaţi în aceste zile, în vacanţă, în regiunea Izmir din Turcia, au trecut prin clipe de panică. Un incendiu devastator a pârjolit totul în cale, până în apropiere de cunoscuta staţiune Kuşadası. Localnicii au fost evacuaţi de urgenţă, iar turiştii au văzut înspăimântaţi cum flăcările se apropie cu repeziciune de hotelurile în care s-au cazat. Infernul s-a încheiat după mai bine de 10 ore, timp în care pompierii s-au luptat neîncetat cu focul.
Turcia a trecut printr-o seară de infern. Flăcările uriaşe, alimentate vânturile puternice de 80 de kilometri pe oră, au pârjolit totul în calea lor în vestul ţării. Localnicii din oraşul Menderes, la doar 22 de kilometri de oraşul Izmir, au fugit să se salveze. "Plecaţi de aici! Dumnezeule".
Înainte să se producă o tragedie, autorităţile i-au evacuat pe localnici din calea flăcărilor. Turiştii cazaţi în hoteluri au fost scoşi de urgenţă din camere şi duşi pe plajă, departe de pârjol. Un român aflat în vacanţă a povestit pe reţelele sociale prin ce a trecut. "Cam asta e situaţia, acum. Ne-au evacuat din hotel, suntem toţi pe plajă. Şi focul este foarte aproape. Ăsta e hotelul, ăsta e focul. E foarte aproape".
Infern de foc în Turcia
Infernul a izbucnit sâmbătă după-amiază. Vegetaţia uscată de temperaturile caniculare de peste 40 de Grade Celsius s-a aprins, iar în câteva clipe, întreg cerul a fost acoperit de un fum gros. Degajarea a fost atât de puternică încât soarele nici nu se mai vedea. "Aceste incendii sunt cauzate de caniculă. Am înregistrat temperaturi foarte ridicate, zilele astea. Trebuie să fim mai precauţi", a transmis ministrul turc al Agriculturii, İbrahim Yumaklı.
- Români prinşi în infernul de foc din Turcia. Un incendiu puternic pârjoleşte staţiunea Kuşadasi: "Ne-au...
- Momente de groază pentru 20 de turişti care zburau cu un balon cu aer cald, în Turcia. Aparatul a fost luat de...
- Un şofer român a primit după 3 ani o amendă pentru depăşirea vitezei în Bulgaria: 100 de leva. De ce nu va...
- Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, reţinut pentru a doua oară în câteva zile, la Istanbul
- Incendiu devastator în Turcia la un hotel aflat în construcţie. Patru muncitori blocaţi între flăcări au fost...
În urma incendiului, păduri întregi au dispărut, iar dealurile din apropierea oraşelor au fost acoperite de funingine. În total, peste 500 de hectare au fost complet arse. "Am intervenit la incendiul din Selçuk, din primele momente, cu 4 avioane, 8 elicoptere, 80 de autospeciale şi 480 de pompieri", a mai adăugat ministrul.
Incendii de mai mică intensitate au fost raportate şi în alte şapte regiuni din Turcia, printre care se numără Bursa, Ankara, Balikesir sau Karaman. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Consulatul General al României la Izmir a anunţat că persoanele afectate de incendiile de pădure pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al instituţiei sau la sediul ei.
Ce se întâmplă cu vacanţele românilor
Românii care şi-au luat vacanţele în Turcia prin agenţii de turism pot sta liniştiţi. Dacă vor fi evacuaţi sau se vor afla în pericol, agenţia le va găsi o altă cazare. Dacă rezervarea a fost făcută pe cont propriu, însă, românii trebuie să ţină legătura cu hotelierii. Iată câteva sfaturi utile:
"În cazul în care au venit printr-o agenţie de turism, agenţia va avea repsonsabilitatea să îi cazeze la un alt hotel aflat într-o zonă în afara hotelului, iar dacă au mers pe cont propriu, le recomand să părăsească incinta hotelului, să ţină legătura cu hotelierul şi să aştepte undeva la distanţă de locul de incendiu", a explicat Traian Bădulescu, purtător de cuvânt ANAT.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰