Antena Meniu Search
x

Curs valutar

CNN: Trump îndeamnă Israelul să "ducă treaba până la capăt" cu Hamas: "Cred că ei vor să moară"

Optimismul președintelui Donald Trump privind un acord de încetare a focului în Gaza s-a risipit: liderul american și-a retras negociatorii din discuții, acuzând Hamas că nu acționează cu bună credință. Emisarul său pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, caută acum "opțiuni alternative" pentru eliberarea ostaticilor, transmite CNN.

de Redactia Observator

la 26.07.2025 , 08:00

Donald Trump vorbind cu jurnaliștii la Casa Albă, înainte de plecarea sa către Scoția. 25 iulie 2025 Donald Trump vorbind cu jurnaliștii la Casa Albă, înainte de plecarea sa către Scoția. 25 iulie 2025 - Profimedia

Iar Trump, în loc să ceară o revenire imediată la masa negocierilor, a transmis vineri că este timpul ca Israelul să-şi intensifice campania militară, chiar dacă imaginile cu copii înfometaţi din Gaza stârnesc un val tot mai mare de indignare la nivel global.

"Cred că ei [Hamas] vor să moară, şi e ceva foarte, foarte rău. S-a ajuns într-un punct în care trebuie dusă treaba până la capăt", a spus Trump înainte de a pleca într-o vizită de weekend în Scoţia.

Rămâne neclar dacă această schimbare de atitudine a lui Donald Trump reflectă cu adevărat blocarea negocierilor sau, aşa cum au sugerat unii oficiali occidentali, este o mişcare tactică menită să zguduie Hamas şi să deblocheze situaţia.

Articolul continuă după reclamă

Însă declaraţiile sale au sugerat că este puţin probabil să exercite presiuni asupra Israelului pentru a reduce intensitatea campaniei sale militare de 21 de luni în Gaza, în ciuda unei crize umanitare în creştere care a determinat un oficial ONU să descrie locuitorii din Gaza, în această săptămână, drept "cadavre care merg".

Trump: "Trebuie dusă treaba până la capăt"

Trump a refuzat să ofere detalii despre conversaţiile recente cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, ale cărui acţiuni din Gaza şi Siria, din această lună, l-au surprins şi frustrat, limitându-se să le descrie drept "cumva dezamăgitoare".

"Vor trebui să lupte şi vor trebui să cureţe totul. Trebuie să scape de ei", a spus Trump referindu-se la acţiunea Israelului împotriva Hamas.

A fost o recunoaştere directă din partea preşedintelui SUA că încercările sale de a media o nouă încetare a focului, care păreau, la începutul lunii, în faza finală, au eşuat. Eşecul de a pune capăt conflictului din Gaza, alături de dificultăţile întâmpinate în oprirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, s-au dovedit frustrante pentru Trump, care îşi doreşte să obţină Premiul Nobel pentru Pace, comentează CNN.

Pesimismul său nu a fost însă în totalitate în concordanţă cu alte semnale venite din regiune. Egiptul şi Qatarul au anunţat că vor continua medierea pentru o încetare durabilă a focului în Gaza, descriind suspendarea recentă a negocierilor ca fiind "normală în contextul acestor negocieri complexe", potrivit unui comunicat comun postat de Ministerul Egiptean al Afacerilor Externe.

Un oficial israelian de rang înalt a declarat pentru CNN că discuţiile "nu s-au prăbuşit deloc" şi că încă există o oportunitate ca negocierile să fie reluate. De asemenea, unii oficiali americani au spus că speră ca declaraţiile preşedintelui de vineri, combinate cu decizia lui Witkoff de joi de a se retrage din discuţiile privind încetarea focului, să determine Hamas să adopte o poziţie mai conciliantă la masa negocierilor.

Israel: Încă există o oportunitate ca negocierile să fie reluate

Totuşi, retragerea bruscă a Statelor Unite a provocat unde de şoc joi seara la Doha, capitala Qatarului, unde au avut loc negocierile.

"Este un cutremur", a spus o sursă cu acces direct la negocieri. "Acum ne confruntăm cu replicile seismului".

Aşa cum se întâmplă de luni de zile, punctele de blocaj din cadrul negocierilor includ: cum şi când va lua sfârşit definitiv războiul, numărul de prizonieri palestinieni care vor fi eliberaţi şi unde se va redesfăşura armata israeliană în Gaza, potrivit unor persoane familiarizate cu discuţiile.

Vorbind vineri cu reporterii pe peluza sudică a Casei Albe, în timp ce elicopterul îl aştepta, Trump a dat vina pentru blocarea negocierilor direct pe Hamas, despre care a spus că şi-a pierdut pârghiile după ce zeci de ostatici au fost fie eliberaţi, fie au murit în captivitate.

"Acum am ajuns la ultimii ostatici, şi ei ştiu ce se întâmplă după ce îi ai pe ultimii ostatici, iar din această cauză, practic, nu au mai vrut să încheie un acord", a spus Trump, exprimând o opinie pe care, potrivit unui oficial american, Netanyahu i-ar fi transmis-o la o cină avută cu Trump la Casa Albă în această lună.

Rămâne de văzut dacă declaraţiile lui Trump vor pune cu adevărat presiune pe Hamas pentru a accepta propunerea existentă de încheiere a războiului, însă ele par, cel puţin în parte, gândite pentru a readuce Hamas într-un cadru de negociere realist. În urma declaraţiei făcute joi de Witkoff, oficialul israelian de rang înalt a afirmat că Israelul speră ca Hamas să "revină cu picioarele pe pământ", astfel încât divergenţele rămase să poată fi depăşite.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a declarat vineri pentru CNN că eforturile lui Trump şi ale lui Witkoff vor da în cele din urmă rezultate, deşi a refuzat să indice în ce direcţie se vor îndrepta negocierile.

"Am încercat. Lumea întreagă a fost martoră la asta. Care sunt opţiunile? - evident, preşedintele Trump are multe instrumente la dispoziţie, la fel şi trimisul special Witkoff", a declarat Bruce.

"Sunt oameni foarte inteligenţi, abili, care cunosc bine jucătorii. Şi mă aştept să obţinem nişte rezultate", a spus ea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » CNN: Trump îndeamnă Israelul să "ducă treaba până la capăt" cu Hamas: "Cred că ei vor să moară"