SUA părăsește masa negocierilor pentru Gaza. Delegaţiile de pace caută opțiuni alternative pentru ostatici
Statele Unite își retrag echipa de la negocierile pentru încetarea focului în Fâșia Gaza, după ce cel mai recent răspuns transmis de Hamas a fost considerat lipsit de voință reală pentru pace. Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a anunțat că delegația se întoarce în SUA pentru consultări, iar administrația Trump va analiza acum "opțiuni alternative" pentru eliberarea ostaticilor, relatează AFP, citat de Agerpres.
Update. Israelul și-a retras joi, la scurt timp după Statele Unite, delegația de la negocierile privind încetarea focului din Gaza, scrie Reuters, citat de Mediafaf. Emisarul american Steve Witkoff a acuzat gruparea militantă palestiniană Hamas că nu a acționat cu bună-credință în cadrul negocierilor.
"Am decis să repatriem echipa noastră de la Doha pentru consultări după ultimul răspuns al Hamas, care arată cu claritate o lipsă de voinţă de a ajunge la un armistiţiu în Gaza", a declarat trimisul special pentru misiuni de pace într-un comunicat.
"Deşi mediatorii au făcut eforturi considerabile, Hamas nu pare să acţioneze într-un mod coordonat şi nici cu bună credinţă", a spus el, subliniind că SUA şi partenerii lor "vor lua acum în calcul alte opţiuni pentru a-i readuce pe ostatici acasă şi a încerca să creeze un mediu mai stabil pentru populaţia din Gaza".
Steve Witkoff a mai spus că este "regretabil că Hamas a acţionat atât de egoist", reafirmându-şi pe de altă parte voinţa de "a pune capăt acestui conflict şi a institui o pace durabilă în Gaza".
Anterior, Israelul a anunţat rechemarea pentru consultări a negociatorilor săi angajaţi în Qatar în discuţii cu Hamas.
Miercuri, mişcarea islamistă palestiniană a anunţat că a răspuns unei propuneri de 60 de zile de armistiţiu în Fâşia Gaza, în contextul în care presiunea internaţională se intensifică pentru a pune capăt unei perioade de doi ani de război devastator în Gaza.
Casa Albă a anunţat miercuri că Steve Witkoff s-a deplasat în Europa pentru a discuta despre situaţia din Gaza fără a dezvăluit destinaţia sa precisă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰