Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Coadă de 5 km cu 350 de camioane cu cereale furate din Ucraina și duse în Crimeea. Cum își ascund rușii urmele

Forțele ruse au fost acuzate în mod repetat că au furat cereale de la fermierii ucraineni din zonele ocupate, precum și alte culturi ca semințe de floarea soarelui, împreună cu îngrășăminte și echipamente agricole, scrie BBC. "Ne-au furat cerealele, ne-au distrus echipamentele", se plâng fermierii a căror muncă de-o viață a fost distrusă de invadatori. 

de Redactia Observator

la 27.06.2022 , 14:53

Unde ajung cerealele furate de ruși din Ucraina? Tactica invadaorilor pentru a-și pierde urma Unde ajung cerealele furate de ruși din Ucraina? Tactica invadaorilor pentru a-și pierde urma - Imagini satelit

Potrivit unui fermier ucrainean, rușii ocupă în prezent 80% din hectarele pe care le cultivă. Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere și datelor GPS, TIR-urile cu grâne furate iau calea Crimeei. Există două puncte principale de intrare, prin Chonhar și Armiansk, unde sunt observate aproape zilnic cozi uriașe de TIR-uri.

Acest nivel de trafic rutier în Crimeea este neobișnuit, deoarece Ucraina nu a avut acces în zonă de când a fost anexată de Rusia în 2014 și exportă cereale și alte produse prin alte părți.

Potrivit imaginilor din satelit, la intrarea în orașul Dzhankoi sunt observate cozi uriașe, cu 350 de camioane, care așteaptă lângă depozitele de cereale și în apropierea unei gări, unde sunt pregătite vagoanele pentru a prelua această încărcătură. Trenurile din Dzhankoi sunt conectate cu porturile din Sevastopol și Kerci, de unde produsele pot fi transportate în Rusia sau în străinătate. 

Articolul continuă după reclamă

Unde ajunge grâul ucrainean din Crimeea?

Pe acelaşi subiect

Prima dată, "rușii transportă cerealele în Crimeea, de unde ajung apoi în porturile Kerci sau Sevastopol, apoi încarcă grânele pe nave rusești către strâmtoarea Kerci”, explică Andrii Klymenko, un expert care monitorizează în mod regulat mișcările navelor în jurul Crimeei.

„Acolo, în strâmtoarea Kerci [între Crimeea și Rusia], ei transferă cereale ucrainene de pe nave mici pe vrachiere, unde sunt amestecate cu cereale din Rusia - sau, în unele cazuri, navighează în această zonă doar pentru a da impresia că, de fapt, încarcă cereale din Rusia”. Ulterior, sun exportate cu certificate rusești. 

Și la terminalul Avlita din portul Sevastopol, din vestul Crimeei, s-a înregistrat un nivel ridicat de activitate pe tot parcursul lunii iunie. 

Această activitate poate avea legătură doar cu cerealele transportate din Ucraina. „Crimeea nu cultivă prea multe cereale pentru export”, potrivit Mariei Bogonos, expert în politici agricole la Școala de Economie din Kiev. De asemenea, nu ar avea sens din punct de vedere geografic ca Rusia să folosească Sevastopolul pentru a-și exporta propriile cereale.

Dar Mike Lee, un expert în agricultură la Green Square Agro, care a lucrat atât în Ucraina, cât și în Rusia, spune că unele cereale care ies din Crimeea ar putea face parte din recoltele de anul trecut, păstrate în depozit din cauza războiului. „Crimeea este sub controlul Rusiei, iar lanțurile de aprovizionare au fost afectate și acolo”.

Traseele navelor rusești, urmărite din satelit

Autoritățile americane și ucrainene au identificat nouă nave despre care se presupune că au transportat cereale ucrainene furate în străinătate, din Crimeea. Potrivit datelor furnizate de Lloyd's List Intelligence, aceste vapoare au ajuns în porturile din Turcia și Siria.

Jurnaliștii BBC au analizat traseele a trei nave: Matros Pozynich și Sormovskiy 48, deținute de două companii din Rusia, precum și Finikia, deținută de Autoritatea Generală Maritimă Siriană. În luna mai, nava Matros Pozynich a plecat din Sevastopol spre strâmtoarea Kerci, iar ulterior a fost identificată în portul sirian Latakia, dar avea sistemul de urmărire dezactivat.

În conformitate cu organismul SOLAS al ONU, navele trebuie să aibă sistemele de urmărire pornite în orice moment, cu excepția cazului în care reprezintă o amenințare la adresa siguranței și securității lor - din cauza pirateriei, de exemplu.

O investigație separată a BBC Russia și BBC Ukraina a arătat că, în unele cazuri, rușii îi forțează pe fermierii ucraineni să vândă cereale la prețuri mult sub cele ale pieței și să semneze documente pentru a dovedi că grnele au fost achiziționate „legal”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Coadă de 5 km cu 350 de camioane cu cereale furate din Ucraina și duse în Crimeea. Cum își ascund rușii urmele