Video Concediaţi pe motiv de lene: întârzierile ajungeau şi la 20 de ani. Zeci de judecători şi procurori din Grecia au fost daţi afară
Douăzeci de judecători şi procurori din Grecia au fost daţi afară pentru că erau prea leneşi. Judecători şi procurori din Grecia, concediaţi pe motiv de "lene acută". Totul a plecat de la faptul că au acumulat un număr foarte mare de dosare nesoluţionate. Au fost chiar situaţii în care deciziile în anumite cazuri au întârziat aproape 20 de ani. Şi cum termenul de prescriere a fost depăşit, multe dosare au fost clasate. În plus, oamenii nici nu prea dădeau pe la muncă, aşa că au adunat foarte multe absenţe.
Un grup de 20 de judecători şi procurori publici greci şi-au pierdut posturile din cauza îndeplinirii nesatisfăcătoare a îndatoririlor în ultimele zece luni, a relatat marţi publicaţia elenă To Proto Thema, citând organismul disciplinar al Curţii supreme, relatează dpa.
Potrivit acestei publicaţii, judecătorii şi procurorii demişi sunt consideraţi vinovaţi pentru acumularea unui număr mare de dosare nesoluţionate şi sunt acuzaţi de lene, incompetenţă şi absenţă de la datorie.
Concedieri în justiția din Grecia. Întârzierile din dosare ajungeau și la 19 ani
Cea mai îngrijorătoare este situaţia de la cea mai înaltă instanţă administrativă, StE, unde există cazuri în care deciziile întârzie şi de 19 ani. Şi curtea de audit financiar este supraaglomerată, cu 122.000 de cazuri pe rol, transmite Agerpres.
Dacă incompetenţa din rândurile magistraţilor constituie, în parte, motivul situaţiei precare din instanţele elene, şi sistemul depăşit poartă o vină. După cum au relatat angajaţi din sistem, teancuri de dosare şi documente scrise în continuare de mână sunt transportate de colo-colo în cărucioare din cele folosite în supermarketuri.
Din cauza întârzierilor, o serie de cazuri au fost clasate, termenul de prescriere fiind depăşit, a mai consemnat dpa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰