Antena Meniu Search
x

Confruntări violente între români şi forţele de ordine în jurul secţiilor din Paris şi Torino

Un nou vot cu probleme în diaspora s-a încheiat cu confruntări violente între români şi forţele de ordine. Mulţimile strânse în jurul secţiilor din Paris şi Torino au fost împrăştiate cu gaze lacrimogene, în apropiere de ora închiderii urnelor

Vezi și

Un nou vot cu probleme în diaspora s-a încheiat cu confruntări violente între români şi forţele de ordine. Mulţimile strânse în jurul secţiilor din Paris şi Torino au fost împrăştiate cu gaze lacrimogene, în apropiere de ora închiderii urnelor

Cu 15 minute înainte de închiderea secţiei de vot din Torino, forţele de ordine sosite la consulat încă de la orele prânzului au intervenit cu gaze lacrimogene. Cei câteva sute de români care aşteptau la coadă de ore bune pentru a-şi exprima intenţia de vot au ripostat ofensivei carabinierilor.

În urma confruntărilor, mai mulţi oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Mulţi, însă, au rămas în stradă şi şi-au revendicat dreptul la vot.

Şi forţele de ordine din Paris au făcut uz de echipamentul din dotare. Au aruncat bombe lacrimogene în mijlocul mulţimii. Ultimele persoane care au reuşit să voteze au rămas blocate în ambasadă, în timp ce afară se dădeau luptele violente. După închiderea urnelor, sute de alegători încă aşteptau la coadă.

Închiderea secţiilor de vot a fost boicotată şi în Bonn, Germania. Parterul Consulatului a devenit neîncăpător pentru cei câţiva sute de români, care nu voiau să plece acasă fără să voteze.

Scenariul s-a repetat şi în Stuttgart şi Munchen, unde oamenii au aşteptat la coadă chiar şi nouă ore.

Tensiuni au apărut şi la Chişinău, unde circa 23.000 de români au votat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. 300 de oameni s-au trezit cu uşile închise în nas, în faţa celor patru secţii deschise în oraş.

Deşi au stat ore în şir la coadă, românii din Olanda au ajuns relaxaţi la urne. La Roma, însă, mii de români au aşteptat în ploaie să li se permită intrarea în secţia de vot.

După ce au aşteptat chiar şi nouă ore la coadă, în Londra, românii au cântat "Noi suntem români", pentru a se încălzi şi pentru a mai ridica spiritul mulţumii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Confruntări violente între români şi forţele de ordine în jurul secţiilor din Paris şi Torino