Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Confruntările din estul Ucrainei continuă

Miniştrii de externe ai Ucrainei şi Rusiei au făcut progrese mici pentru rezolvarea crizei, în convorbirile de ieri, de la Berlin. Este declaraţia ministrului german de externe care a luat parte la întrevedere împreună cu omologul său francez. Discuţiile vor fi reluate dar, până atunci, confruntările din estul Ucrainei continuă. Rebelii proruşi au doborât un avion de luptă MiG-29 iar liderul lor susţine că are în subordine şi voluntari străini, inclusiv din România.

de Redactia Observator

la 18.08.2014 , 07:57

În rândul separatiştilor nu se află doar etnici ruşi. A spus-o noul premier al auto-intitulatei "republici populare Doneţk" într-o conferinţă menită să le ridice moralul trupelor militare, dar şi civililor.

Rebelii continuă să cedeze teren, chiar dacă armata ucraineană a recunoscut pierderea unui avion militar MiG-29. Forţele guvernamentale au cucerit un sediu al poliţiei din oraşul Lugansk, controlat, luni de zile, de separatişti.

Vezi și

Forţele angajate în operaţiunea antiteroristă au preluat controlul asupra secţiei de poliţie din cartierul Jovtnevîi, peste care au înălţat drapelul de stat al Ucrainei.

Dacă se confirmă, acest succes ar putea fi decisiv deoarece prin Lugansk trece principala cale de aprovizionare a rebelilor cu arme şi luptători din Rusia. Ucrainenii au anunţat şi capturarea unui nod feroviar strategic lângă Doneţk, celălalt oraş controlat, încă, de separatişti. Evoluţia acţiunilor militare va influenţa şi convorbirile ruso-ucrainene începute ieri la Berlin. Ministrul german de externe declara, înaintea discuţiilor, că "o soluţie politică în Ucraina este încă departe", dar, după încheierea lor, a părut mai optimist.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii

Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Confruntările din estul Ucrainei continuă