Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei copii găsiţi morţi în casă, în Dublin. Se presupune că au fost drogaţi sau otrăviţi

Trei copii cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani au fost găsiţi morţi, în cursul zilei de vineri, în casa în care locuiau în Dublin.

de Cristi Ioniţă

la 26.01.2020 , 09:46

Copiii ar fi fost drogaţi sau otrăviţi Cei trei copii aveau vârste cuprinse între 3 şi 9 ani - Metro Online

Trei copii cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani au fost găsiţi morţi, în cursul zilei de vineri, în casa în care locuiau în Dublin.

Conor, Darragh şi Carla McGinley au fost găsiţi fără suflare de tatăl lor, Andrew McGinley, în momentul în care acesta se întorcea de la muncă.

Conform Metro Online, deşi a solicitat intervenţia rapidă a unui echipaj medical, doctorii nu au mai putut face nimic pentru cei trei copii.

Articolul continuă după reclamă

Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat la faţa locului, însă deocamdată oamenii legii susţin că întreaga poveste este una inexplicabilă astfel că refuză să comenteze situaţia.

Se aşteaptă rezultatul necropsiei în cazul celor trei copii, dar şi eventuala mărturie a mamei copiilor care, vineri seara, a fost găsită dezorientată în apropiere de casa familiei de către un şofer de taxi care a transportat-o la spital.

Primele detalii arată că, cel mai probabil, copiii au fost drogaţi sau otrăviţi însă nu se ştie dacă de mama lor sau de o altă persoană.

Andrew McGinley, capul familiei, a postat o fotografie cutremurătoare pe un site de socializare şi a solicitat discreţie în ceea ce priveşte tragedia petrecută.

Moartea celor trei copii a înspăimântat un întreg cartier considerat extrem de liniştit.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Trei copii găsiţi morţi în casă, în Dublin. Se presupune că au fost drogaţi sau otrăviţi