Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Copiii mei erau speriaţi, soţia mea plângea de frică". Mărturii după atacul terorist din Israel. 5 oameni au fost ucişi

Atac terorist în Israel. Cinci persoane au fost împuşcate cu sânge rege de un palestinian care a tras cu o armă automată pe străzile unui oraş de lângă Tel Aviv. A fost omorât în cele din urmă de un poliţist, în urma unui schimb de focuri. 

de Alexandra Paraschiv

la 01.04.2022 , 12:36

Au fost momente groază pe străzile din localitatea Bnei Brak. Un tânăr palestinian de 26 de ani, aflat ilegal în Israel, a mers cu maşina în oraş, a parcat-o şi a plecat cu o armă automată. A deschis focul apoi la întâmplare.

Pe imaginile filmate de martori se vede cum teroristul stă la un colţ de bloc şi trage după primele persoane pe care le vede. Prima ţintă este un biciclist, pe care încearcă să îl omoare, dar nu nimereşte. Vine apoi un şofer, îi strigă să oprească maşina iar când observă că acesta nu are de gând să frâneze, îl împuşcă prin geam. Următoarele victime sunt doi cetăţeni care stăteau în faţa unui magazin, pe o altă stradă, dar şi un tânăr tată care se plimba cu fiul său de doi ani.

Doron Bezaleli, medic voluntar: Am sunat la poliţie, ca să anunţ atacul terorist. Împuşcătura a fost puternică. Copiii mei erau speriaţi, iar soţia mea plângea de frică.

Vezi și

Forţele de ordine au intrat imediat în alertă maximă

Pe acelaşi subiect

Doi poliţiştii pe motociclete l-au reperat şi a urmat un schimb de focuri. Palestinianul a fost ucis dar şi unul dintre oamenii legii şi-a pierdut viaţa.

Doron Bezaleli, medic voluntar: A fost o situaţie foarte dificilă. O motocicletă de poliţie s-a lovit de un perete, iar lângă ea era un poliţist care a fost împuşcat, părea mort.

Martor: Nu mai puteam face nimic, atunci când am ajuns. Nimeni nu mai era în viaţă când am ajuns noi.

Este cel de-al treilea atac armat petrecut în Israel în ultima săptămână. Primele două au fost revendicate de Statul Islamic. În total, 11 persoane au murit.

Naftali Bennett, prim-ministrul Israelului: După o perioadă de liniște, a izbucnit violenţa celor care încearcă să ne distrugă, a celor care vor să ne facă rău.

De atfel, atacul a avut loc în timp ce în Israel are loc un summit istoric la care participă diplomaţii Israelului, Statelor Unite şi altor trei ţări arabe. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a reacţionat imediat după incident cu un mesaj oficial.

"Această violență este inacceptabilă. Israelienii – ca toți oamenii din întreaga lume – ar trebui să poată trăi în pace și fără teamă. Inima noastră se îndreaptă către familiile celor uciși în atacuri", a transmis Antony J. Blinken.

La începutul acestei săptămâni, doi poliţişti au fost ucişi de doi simpatizanţi ai Statului Islamic pe străzile unui oraş aflat la 50 de km de Tel Aviv. Teroriştii au fost ucişi în schimbul de focuri înainte să facă victime printre civili.

Alexandra Paraschiv Like

Alexandra Paraschiv, redactor pentru secţia ştirilor Externe de la Observator şi studentă la master, Jurnalism.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Copiii mei erau speriaţi, soţia mea plângea de frică". Mărturii după atacul terorist din Israel. 5 oameni au fost ucişi