Crater de 2 m după explozia unei drone pe un câmp din R. Moldova. Avertismentul Maiei Sandu
O dronă care ar fi fost lansată de Rusia către o ţintă din Ucraina a intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova şi a explodat după ce s-a prăbuşit pe un câmp.
La fața locului a fost descoperit un crater cu un diametru de aproximativ doi metri. Nimeni nu a fost rănit, iar potrivit datelor preliminare, ar fi vorba de o dronă cu reacţie, modelul rusesc Banderol.
Poliţia precizează însă că, în această etapă, tipul exact al aparatului nu poate fi stabilit cu certitudine.
Într-o primă reacţie, preşedinta Maia Sandu a declarat că Rusia trimite intenţionat astfel de proiectile.
Articolul continuă după reclamă
