Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criza energetică lovește și Bulgaria. Autoritățile de la Sofia au mărit prețul gazelor naturale după două luni de scădere consecutivă

După două luni de reducere a prețului la gaz, autoritățile din Bulgaria au hotărât să-l scumpească în luna decembrie cu 18,8%. Astfel, prețul unui megawatt ajunge la bulgari echivalentul a 368 de lei. Autoritățile care gestionează energia le-au explicat cetățenilor lor că această creștere este cauzată de faptul că gazele care sunt acum pe piața bulgară au fost achiziționate în august și spetembrie, atunci când cotațiile hidrocarburilor la hub-urile internaționale au fost extrem de mari

de Redactia Observator

la 02.12.2022 , 13:38

Gaze naturale Autoritățile de la Sofia au mărit prețul gazelor naturale după două luni de scădere consecutivă - Profimedia

Aceasta este prima creștere după două luni consecutive în care prețul reglementat al gazelor naturale scăzuse cu 34% în octombrie și 47,3% pentru luna noiembrie. Cu toate astea, autoritatea de reglementare susține că dacă Gazprom continua livrările de gaze în Bulgaria, prețul reglementat ar fi fost de 157 de leva pentru un megawatt, adică 395 de lei.

Comisia de reglementare a Energiei și Apei din Bulgaria a anunțat pe 1 decembrie că majorarea prețurilor a fost rezultatul "prețului ridicat" al gazului din instalația de stocare Chiren, referindu-se în mod specific la cantitățile de hidrocarburi cumpărate în august și septembrie, când prețurile la hub-urile internaționale de gaze "au atins niveluri extrem de ridicate". Ca urmare, volumul de gaze stocat în rezervoarele Chiren pentru a satisface cererea în decembrie au fost mai scumpe decât gazele naturale din alte surse, au explicat autoritățile bulgare, citate de o publicație locală.

Cu toate acestea, prețul pe care consumatorii bulgari îl vor plăti a fost "semnificativ mai favorabil" decât indicii internaționali ai hub-urilor de gaze pentru livrările din decembrie, care sunt, în prezent, la 119 euro pe MWh, sau aproximativ 586 de lei pe MWh, a declarat autoritatea de reglementare. Comisia a mai menționat a că prețul pentru luna decembrie era încă mai mic de jumătate din prețul reglementat stabilit pentru luna septembrie.

Articolul continuă după reclamă

Dacă Gazprom, care a întrerupt livrările către Bulgaria în aprilie, ar fi continuat să livreze gaze în țară, prețul reglementat ar fi fost de 395 lei pe MWh, a declarat autoritatea de reglementare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Ştiri externe » Criza energetică lovește și Bulgaria. Autoritățile de la Sofia au mărit prețul gazelor naturale după două luni de scădere consecutivă