Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Cutremur de magnitudinea 7,6 în largul Indoneziei. A fost emisă o alertă pentru tsunami

Un cutremur de magnitudinea 7,6 a avut loc marţi în largul Indoneziei şi Timorului de Est, potrivit Institutului american de geofizică USGS. O persoană a fost rănită, mai multe locuinţe distruse. 

de Redactia Observator

la 10.01.2023 , 21:11

Cel puţin 15 clădiri, dintre care două şcoli, au fost avariate în urma seismului cu magnitudinea 7,6 care s-a produs marţi dimineaţă în Insulele Moluce din estul Indoneziei, însă nu au fost raportate persoane rănite, a anunţat un oficial local, potrivit DPA.

O alertă pentru tsunami a fost emisă imediat după seism

Cutremurul a fost resimţit cel mai puternic în Arhipelagul Tanimbar, unde au fost înregistrate majoritatea pagubelor, a precizat Abdul Muhari, purtător de cuvânt al Agenţiei pentru Gestionarea Dezastrelor din Indonezia.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Nu a fost raportată producerea unui tsunami, deşi o alertă pentru tsunami a fost emisă imediat după seism. Agenţia meteorologică şi de geofizică din Indonezia - BMKG - a evaluat iniţial seismul ca având o magnitudine de 7,9. Ulterior, magnitudinea a fost revizuită la 7,6, iar epicentrul a fost localizat în largul mării, la circa 148 de kilometri nord-vest de Tanimbar.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Rezidenţii oraşului australian Darwin, situat la o distanţă de circa 600 de kilometri înspre sud, au resimţit de asemenea unda seismică, potrivit site-ului australian news.com.au. Potrivit Observatorului seismologic din Statele Unite, cutremurul s-a produs la o adâncime mare, de circa 105 kilometri sub fundul mării. Seismele care cauzează pagube importante se produc de obicei mult mai aproape de suprafaţă.

Indonezia este situată în aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, o zonă din Oceanul Pacific unde se intersectează mai multe plăci tectonice. În această regiune se află numeroşi vulcani şi se produc frecvent cutremure de amploare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cutremur de magnitudinea 7,6 în largul Indoneziei. A fost emisă o alertă pentru tsunami