Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cutremurul din Maroc. Motivul pentru care Regele Mohammed al şaselea a acceptat ajutorul doar din partea a 4 țări, deși 60 și-au oferit sprijinul

La trei zile de la cutremurul devastator care a lovit Marocul, echipele de salvatori se luptă zi şi noapte pentru a găsi supravieţuitori. În multe zone din munţii Atlas, este însă imposibil de ajuns, aşa că localnicii folosesc mâinile şi lopeţile pentru a da resturile la o parte. Şaizeci de ţări şi-au oferit sprijinul, dar Regele Mohammed al şaselea a acceptat ajutor doar de la patru dintre ele.

de Redactia Observator

la 11.09.2023 , 20:45

La 60 de kilometri sud de Marrakech, salvatorii lucrează fără încetare pentru a scoate oamenii de sub moloz. În zona montană erau preponderent case din chirpici, care s-au prăbuşit în proporţie de 90 la sută în timpul seismului de vineri. În multe locuri, însă, nu pot ajunge nici măcar Protecţia Civilă şi salvatorii.

În Munţii Atlas, sate întregi au fost şterse de pe hartă. Drumurile sunt distruse complet sau sunt acoperite de pietre. Puţinele ajutoare ajung cu elicopterele.

Supraviețuitor cutremur: Unoeri găseşti pe cineva în viaţă, alteori nu, sunte deja morţi. Dar avem speranţă. Eu am salvat trei oameni aici şi alţi 10 în satul vecin.

Vezi și

În Munţii Atlas, sate întregi au fost şterse de pe hartă

Pe acelaşi subiect

Fiecare ajută cum poate. Proprietarii unei brutării au copt ore întregi pâine pentru cei rămaşi fără nimic. În Marrakech, mii de oameni dorm pe străzi. Mulţi au rămas fără case în urma cutremurului. Alţii se tem să intre în locuinţele avariate sau le este frică de un nou seism.

În zonele afectate, şcolile au fost închise pe o perioadă nedeterminată. În toată ţara, mii de oameni au stat la cozi uriaşe pentru a dona sânge. Printre ei, şi membrii echipei naţionale de fotbal. Spitalele sunt însă copleşite de numărul mare de răniţi. O soluţie ar fi sprijinul extern, dar Regele Marocului a acceptat ajutorul doar a patru ţări - Spania. Marea Britanie, Qatar şi Emiratele Arabe Unite. Alte zeci de naţiuni, printre care Franţa şi Statele Unite, sunt gata să trimită salvatori, dar au fost refuzate. Motivul oficial este că o lipsă de coordonare ar fi contrapoductivă.

Localnic: Îi cerem regelui și oficialilor să găsească o soluție pentru noi. Nu avem unde să mergem. Sperăm să găsim o soluție.

Zeci de medici din Europa şi alte ţări au mers pe cont propriu. În Marrakech, Cristiano Ronaldo a pus hotelul său luxos la dispoziţia sinistraţilor. Cutremurul de vineri este cel mai grav după cel din 1960, în urma căruia au murit 12.000 de oameni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cutremurul din Maroc. Motivul pentru care Regele Mohammed al şaselea a acceptat ajutorul doar din partea a 4 țări, deși 60 și-au oferit sprijinul