Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Trebuie să fim puternici. Nu putem da greş". Mii de vieți distruse după cutremurul devastator din Maroc. Imaginile care arată amploarea dezastrului

Cutremurul devastator din Maroc a luat peste 2.000 de vieţi. Alţi peste două mii de oameni au fost răniţi, iar autorităţile se tem că numărul victimelor ar putea ajunge chiar la 10.000. În multe localităţi din zonele montane, afectate de seism, salvatorii încă nu au ajuns, din cauza drumurilor blocate. Regele a decretat trei zile de doliu naţional. Imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.

de Redactia Observator

la 10.09.2023 , 21:29

La mai bine de 40 de ore de la producerea cutremurului, locuitorii din Munţii Atlas aşteaptă încă venirea salvatorilor. Drumurile sunt însă blocate de bolovanii căzuţi în timpul seismului. 

"Casele s-au dărâmat peste oameni. Toată lumea suferă aici. Avem nevoie urgentă de ambulanţe. Vă rog trimiteţi-ne ambulanţe la Moulay Brahim. Este urgent! Salvaţi-ne!", este apelul disperat al supraviețuitorilor.

Satele izolate din Maroc, aflate pe creasta munţilor, sunt şi cele mai afectate

Vezi și

Clădirile sunt construite din lut, unele peste celelalte. 

Pe acelaşi subiect

Epicentrul seismului de 6,8 grade a fost în provincia Al-Haouz, la o adâncime mică, de numai 18,5 kilometri. În această zonă de la sud de Marrakech circa 1.300 de oameni şi-au găsit sfârşitul sub dărâmăturile caselor, în timp ce alte sute de persoane strigă de vineri noaptea după ajutor. 

Localnic: Dormeam când a început cutremurul. Nu am putut să ies din casă pentru că acoperişul a căzut pe mine. Eram blocată. Am fost salvată de vecini care au dat la o parte dărâmăturile cu mâinile goale. 

Cutremur în Maroc. Pentru că salvatorii nu au ajuns la ei, localnicii s-au mobilizat singuri

Localnic: Am început să caut sub dărâmături şi alţi localnici au venit să ajute. Nu înţelegeam ce se întâmplă. O întreagă familie de 6 persoane a murit la cutremur. Tuturor ne este teamă. 

Localnic: Trebuie să fim puternici pentru a ajuta alţi oameni. Nu putem da greş. Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii. 

"Până în acest moment, potrivit informațiilor obținute de Ambasada României la Rabat, nu există cetățeni români printre victimele cutremurului", a transmis Ministerul afacerilor Externe de la Bucureşti.

Marocanii nu sunt singuri în faţa acestui dezastru. Mobilizare la nivel internațional

Oamenii din întreaga lume s-au mobilizat pentru a-i ajuta. Cristiano Ronaldo, de exemplu, a pus hotelul său luxos din Marrakesh la dispoziţia sinistraţilor.  

Spania, Israel şi Turcia au trimis fiecare câte o echipă de salvatori în Maroc. În această dimineaţă şi Papa s-a rugat pentru cei afectaţi de cutremur. 

Papa Francisc: Vreau să îmi exprim simpatia pentru poporul marocan, lovit de cutremurul devastator. Mă rog pentru cei răniţi şi pentru cei mulţi, care şi-au pierdut viaţa şi pentru familiile lor. 

Cutremurul din noaptea de vineri spre sâmbătă a fost cel mai puternic sesim cu care s-a confruntat Marocul în ultimii 120 de ani. Mişcarea pământului a fost resimțită până în sudul Spaniei. Organizația Mondială a Sănătății a declarat că peste 300.000 de persoane au fost afectate în Marrakech și în zonele înconjurătoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Trebuie să fim puternici. Nu putem da greş". Mii de vieți distruse după cutremurul devastator din Maroc. Imaginile care arată amploarea dezastrului