Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ruşii au publicat imagini cu interogarea Dariei Trepova. A recunoscut că a dus o statuetă cadou care a explodat şi l-a ucis pe Vladlen Tatarski

O tânără în vârstă de 26 de ani, arestată luni, ar fi vinovată de moartea cunoscutului blogger militar rus, Vladlen Tatarski. Ministerul de Interne rus a publicat un scurt video cu momentul în care femeia este interogată. Daria Trepova ar fi recunoscut că a adus o statuetă care a explodat în cafeneaua din Sankt Petersburg.

de Redactia Observator

la 03.04.2023 , 15:55

Vladlen Tatarski a fost ucis într-o explozie produsă într-o cafenea din Sankt Petersburg. Cel puţin 32 de persoane au fost rănite, dintre care 10 sunt în stare foarte gravă. Primele ipoteze spun că bomba a fost ascunsă într-o statuie oferită cadou blogger-ului. Presa locală spune că localul în care s-a produs deflagraţia ar fi aparținut, la un moment dat, lui Evgheni Prigojin, fondatorul companiei de mercenari Wagner. 

Potrivit AFP, tânără femeie arestată luni în Rusia a recunoscut că a adus dispozitivul exploziv care l-a ucis pe blogger. "Am adus o statuetă care a explodat" în cafenea, a declarat Daria Trepova, într-un video publicat luni după reţinerea sa de către Ministerul de Interne rus. Întrebată de un poliţist cine i-a dat bomba, ea a răspuns că va explica "mai încolo" .

Rusia califică asasinarea lui Vladlen Tatarski drept atentat terorist şi-l atribuie Ucrainei şi lui Navalnîi

Vezi și

Rusia a calificat luni drept atentat terorist asasinarea bloggerului militar rus Vladlen Tatarski, care a decedat cu o zi în urmă într-o explozie la Sankt-Petersburg şi a legat atacul de serviciile speciale ucrainene şi de Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK), scos în afara legii, al liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie deja de doi ani, relatează EFE.

Pe acelaşi subiect

"A fost stabilit că atentatul terorist comis la 2 aprilie la Sankt-Petersburg împotriva cunoscutului jurnalist Vladlen Tatarski a fost planificat de serviciile speciale ucrainene cu participarea unor agenţi care au colaborat cu FBK-ul lui Navalnîi", susţine Comitetul antiterorist rus într-un comunicat.

La 10 iunie 2021, justiţia rusă a scos în afara legii mai multe organizaţii asociate cu Navalnîi, inclusiv FBK, mişcarea sa politică, şi Fondul pentru protecţia drepturilor cetăţenilor (FZPG), declarându-le "extremiste", aminteşte EFE. Potrivit Comitetului antiterorist, Daria Trepova, prezumtiva principală suspectă în acest atentat reţinută luni de forţele de securitate ruse, este o "susţinătoare activă" a FBK. Comitetul a mai adăugat că cercetările continuă.

Putin a fost informat de "actul terorist"

De asemenea, Kremlinul a declarat luni că asasinarea celebrului blogger militar Vladlen Tatarski la Sankt-Petersburg constituie un "act terorist" şi a citat Comitetul antiterorist afirmând că ar exista dovezi care leagă Ucraina de atentatul cu bombă, potrivit Reuters. Într-o întâlnire cu presa, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a referit la acelaşi comunicat al Comitetului antiterorist, reiterând că "acesta este un act terorist".

"Faza activă a anchetei este acum în curs de desfăşurare", a spus Peskov, adăugând: "Vedem măsuri destul de energice pentru reţinerea suspecţilor. În orice caz, haideţi să avem răbdare şi să aşteptăm următoarele anunţuri din partea serviciilor speciale care lucrează la acest caz".

Peskov a adăugat că preşedintele rus Vladimir Putin a fost "informat imediat despre acest" caz. "Sperăm în însănătoşirea grabnică a victimelor atacului terorist şi, bineînţeles, transmitem condoleanţe familiei şi rudelor" jurnalistului decedat, a spus Peskov. 32 de persoane au fost rănite în urma exploziei.

"Rusia se confruntă cu regimul de la Kiev. Acesta este un regim care susține acțiuni teroriste, care se află în spatele uciderii Dariei Dughina,care este foarte posibil în spatele uciderii lui Fomin ( Vladlen Tatarski), care a stat în spatele uciderilor din 2014. De aceea desfăşurăm o operaţiune militară specială" a spus Peskov. 

Şi ministerul de Interne rus a anunţat anterior că a reţinut-o pe Daria Trepova (26 de ani) pe care o consideră principala suspectă în atacul împotriva lui Tatarski. Potrivit anchetatorilor, dispozitivul exploziv fusese ascuns într-o statuetă de ipsos care i-a fost oferită în dar bloggerului militar de una dintre participantele la evenimentul desfăşurat într-o cafenea din Sankt-Petersburg, local ce îi aparţine patronului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin.

Forţele de securitate ruse au identificat-o pe Daria Trepova ca fiind persoana care i-a înmânat statueta lui Tatarski cu câteva minute înainte de explozie. Trepova a fost deja vizată de autorităţile ruse în februarie 2022, când a fost condamnată la 10 zile de arest administrativ pentru o acţiune neautorizată împotriva campaniei militare ruse în Ucraina.

Evgheni Prigojin dă vina pe un grup radical, nu pe Ucraina

În opinia unor observatori, atacul asupra celebrului blogger militar aminteşte de atacul în care a fost ucisă în august trecut Daria Dughina, fiica liderului Mişcării Eurasianismului, Aleksandr Dughin, considerat un apropiat de Kremlin. Daria Dughina, jurnalistă şi promotoare a doctrinei neo-eurasianiste a tatălui său, a decedat în explozia maşinii sale sub care fusese plasată o bombă în timp ce circula într-o zonă din afara Moscovei. Autorităţile ruse au acuzat serviciile secrete ucrainene de atentat, ceea ce guvernul de la Kiev a negat la acea vreme cu fermitate.

Într-o reacţie pe Twitter, consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, a scris că "păianjenii se mănâncă între ei" şi a atribuit explozia de la Sankt Petersburg "terorismului intern ca instrument de luptă politică" în Rusia. Potrivit experţilor americani de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) asasinarea lui Fomin ar putea indica noi fracturi în interiorul Kremlinului. 

Cu toate astea, Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, căruia îi aparţine cafeneaua în care a avut loc atacul de duminică, a declarat că nu va acuza "regimul de la Kiev" de atentatul împotriva lui Tatarski. "Cred că este opera unui grup de radicali care nu prea are legătură cu guvernul (ucrainean)", a declarat Prigojin, care a confirmat că a oferit localul său unui grup patriotic pentru organizarea de diverse evenimente.

Cine este Daria Trepova

O fişă cu informaţii despre Daria Trepova a apărut luni în baza de date a Ministerului de Interne rus, din care rezultă că Trepova este născută în 1997 la Sankt Petersburg. Tânăra (26 de ani) a fost reținută la câteva ore după ce mama și sora ei au fost aduse la audieri, potrivit agențiilor de presă ruse. Ea ar fi fost reținută în februarie anul trecut pentru câteva zile după un protest la adresa războiului, potrivit BBC. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Ruşii au publicat imagini cu interogarea Dariei Trepova. A recunoscut că a dus o statuetă cadou care a explodat şi l-a ucis pe Vladlen Tatarski