De ce nu impune Trump sancţiuni Rusiei: "Vom afla dacă ne duce cu vorba sau nu"
Rusia i-a propus Ucrainei o nouă rundă de negocieri care ar urma să aibă loc luni, pe 2 iunie. Cele două delegaţii se vor întâlni tot în Istanbul unde a avut loc şi prima rundă de discuţii directe. În tot acest context, Trump a spus că nu impune sancţiuni Rusiei pentru a nu interfera cu obţinerea unui acord de încetare a focului.
"Delegaţia noastră, în fruntea căreia se află consilierul Kremlinului, Vladimir Medinski, este pregătită să prezinte un memorandul delegaţiei ucrainene şi să ofere explicaţiile necesare în timpul celei de-a doua runde de negocieri directe la Istanbul, lunea următoare, pe 2 iunie", a declarat Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei.
A doua rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina vine în contextul în care discuțiile din 16 mai nu au dus la vreun acord privind încetarea focului. Memorandumul care urmează să fie prezentat luni ar include şi impunerea unei condiţii aliaţilor occidentali, aceea că NATO nu se va extinde înspre est, blocând aderarea Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova la alianţă. Lavrov a discutat imediat după anunţ cu secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, pe care l-a informat despre propunerile Rusiei.
La rândul său, Ucraina a declarat că este pregătită pentru discuţii, dar a cerut Moscovei să prezinte în această săptămâna condițiile de pace pentru a se asigura că întâlnirea va da rezultate. "Nu ne opunem unor noi întâlniri cu rușii și așteptăm memorandumul lor. Partea rusă are cel puțin încă patru zile înainte de plecare pentru a ne furniza documentul spre analiză", a scris pe platforma X ministrul ucrainean al apărării.
Trump nu impune sancţiuni Rusiei
Între timp, Donald Trump şi-a motivat alegerea de a nu impune sancţiuni Rusiei, nu vrea ca ele să interfereze cu obţinerea unui acord de încetare a focului. "Vom afla dacă el ne duce cu vorba sau nu. Dacă da, vom răspunde puţin diferit. Acesta nu este războiul meu. Este războiul lui Biden, războiul lui Zelensky şi războiul lui Putin. Nu este războiul lui Trump".
În contextul intensificărilor atacurilor din partea Rusiei, NATO ar urma să ceară Germaniei să furnizeze încă șapte brigăzi, ceea ce înseamnă în jur de 40.000 de militari, pentru apărarea Alianței Nord-Atlantice. Return to index of stories...
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰