Debut istoric pentru SpaceX pe Nasdaq. Acţiunile au urcat cu 19% în prima şedinţă de tranzacţionare
SpaceX a avut un debut spectaculos pe Nasdaq, iar evaluarea companiei a trecut de pragul uriaş de 2.000 de miliarde de dolari după prima zi de tranzacţionare. Acţiunile au urcat cu 19%, alimentate de interesul investitorilor şi de încrederea în „prima Elon Musk”, chiar dacă firma rămâne neprofitabilă. Saltul bursier l-a transformat pe Musk în primul trilionar al lumii, în timp ce analiştii avertizează că entuziasmul de pe piaţă ar putea fi urmat de fluctuaţii puternice.
Acțiunile SpaceX au debutat vineri pe piața bursieră Nasdaq la 150 de dolari și au urcat treptat pe parcursul ședinței, ajungând la 160,95 dolari la închidere, pe măsură ce interesul investitorilor instituționali și de retail a crescut tot mai mult.
Investitorii au pariat masiv pe "prima Elon Musk"
"Pentru mulți investitori, SpaceX este cel mai apropiat lucru de investiția în căile ferate din timpul Revoluției Industriale și sunt dispuși să plătească prima asociată lui Elon Musk pentru această oportunitate", a declarat Seth Hickle, director al companiei de investiții Mindset Wealth Management din Indianapolis, citat de Reuters.
Potrivit investitorilor și analiștilor, listarea a decurs fără probleme tehnice, în contrast cu alte debuturi importante din trecut, cum a fost cel al Meta din 2012, care a fost afectat de întârzieri și erori în procesarea ordinelor de tranzacționare.
În prima ședință de tranzacționare a SpaceX s-au schimbat peste 510 milioane de acțiuni, în valoare de aproximativ 84 de miliarde de dolari.
Compania rămâne neprofitabilă, dar piața mizează pe potențialul uriaș
Compania, deși extrem de valorizată de piață, rămâne neprofitabilă, iar veniturile sale sunt încă semnificativ mai mici decât ale altor giganți tehnologici cu evaluări similare. Totuși, investitorii mizează pe potențialul său din domeniul rachetelor, sateliților și inteligenței artificiale.
Analiștii avertizează însă că acțiunea ar putea avea fluctuații în perioada următoare, din cauza numărului redus de acțiuni disponibile la tranzacționare și a evaluării ridicate. Compania a raportat anul trecut pierderi de aproape 5 miliarde de dolari.
"Întrebarea este ce se va întâmpla peste câteva săptămâni. În acest moment, oamenii împing prețul acțiunii în sus pentru că este un câștigător. Dacă va rămâne astfel, rămâne de văzut", a declarat Todd Schoenberger, director de investiții la Crosscheck Management din Washington, DC.
Următoarele listări aşteptate: Anthropic şi OpenAI
Între timp, investitorii privesc deja spre următoarele posibile listări majore din zona inteligenței artificiale, precum Anthropic și OpenAI, două dintre cele mai importante companii din domeniu, aflate în centrul boom-ului AI.
