Video Decizie care dă fiori Moscovei: SUA ia în calcul să amplaseze iar arme nucleare în UK, după 15 ani
O decizie care dă fiori Moscovei vine de la Pentagon. Statele Unite iau în calcul să amplaseze arme nucleare în Marea Britanie pentru prima dată în ultimii 15 ani. Decizia vine pe fondul unei ameninţări tot mai mari din partea Federaţiei Ruse. Focoasele nucleare, care sunt de trei ori mai puternice decât bomba de la Hiroshima, ar urma să ajungă în Suffolk, conform unui raport. Washingtonul a retras armamentul de distrugere în masă de pe teritoriul britanic în 2008.
Statele Unite plănuiesc să instaleze din nou arme nucleare în Regatul Unit, pentru prima dată în ultimii 15 ani, din cauza ameninţării din partea Rusiei, a relatat sâmbătă ziarul Daily Telegraph, preluat de EFE.
Documentele Pentagonului la care ziarul a avut acces arată că intenţia SUA este de a depozita la baza aeriană RAF Lakenheath, din Suffolk (est), bombe atomice cu o putere de trei ori mai mare decât cele folosite la Hiroshima în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, transmite Agerpres.
Armele nucleare ale SUA, luate de pe teritoriul britanic în 2008
SUA şi-au eliminat capacităţile nucleare pe pământ britanic în 2008, considerând că pericolul Războiului Rece a trecut, dar această decizie vine într-un moment în care NATO şi-a dublat avertismentele privind o confruntare ipotetică cu Rusia în viitor.
- SUA nu anticipează victorii semnificative ale Ucrainei împotriva Rusiei în 2024 - The Washington Post
- Pericolul unui război mondial. Ce amenințări există la adresa României în cel mai negru scenariu: "Mi se pare...
- Reacţia lui Vladimir Putin după ce avionul rus Iliuşin Il-76 s-a prăbuşit lângă graniţa cu Ucraina. "Este o...
Documentaţia Departamentului Apărării la care a avut acces Daily Telegraph dezvăluie planuri pentru o "misiune nucleară" care va avea loc iminent în Lakenheath, unde au mai fost instalate arme nucleare în timpul Războiului Rece.
Bugetul de anul trecut includea un "depozit de securitate" pentru acea bază, un termen cu care Pentagonul se referă de obicei la necesitatea unui loc sigur pentru bombele atomice în timp ce acestea nu sunt utilizate, potrivit sursei citate.
Potrivit documentelor, Pentagonul a comandat noi echipamente pentru bază, inclusiv scuturi balistice pentru a o proteja de atacurile asupra "activelor de mare valoare".
Ziarul britanic adaugă că lucrările pentru construirea unei noi reşedinţe pentru trupele americane, care conduc baza conform regulilor şi reglementărilor britanice, vor începe în iunie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰