Decizie istorică a Curţii de Justiție a UE: Toate cele 5.000 de procese anulate în România în baza prescripției, contrare dreptului european
Curtea Europeană de Justiţie a luat o decizie istorică: toate cele 5.000 de procese penale anulate în România în baza prescripţiei sunt contrare dreptului european.
Mai clar, situaţiile în care instanţele nu reuşesc din variate motive sau tergiversează procese şi le anulează apoi pentru că a trecut prea mult timp de la deschidere. sunt aşadar contrare dreptului european.
Instanţa a analizat problema aplicării deciziei Curţii Constituţionale din ţara noastră pe tema prescripţiei ca lege în procesele de corupţie, în urma căreia mai mulţi inculpaţi VIP - cele mai recente cazuri Ioana Basescu si Elena Udrea - au scăpat fără condamnare.
Judecătorii din Luxemburg au apreciat că instanţele naţionale nu sunt autorizate să aplice propriile standarde de protecţie cu privire la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. Făcând acest lucru, tribunalele din România au agravat riscul sistemic pentru infracţiuni care pot produce pagube financiare Uniunii Europene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰