Declaraţia liderilor G20 nu a fost pe placul Ucrainei: Nu sunt motive de mândrie, apreciază Kievul
Kievul a criticat sâmbătă declaraţia liderilor G20 asupra războiului din Ucraina, în care aceştia au denunţat utilizarea forţei, însă fără a menţiona Rusia, informează agenţiile de presă internaţionale.
"Ucraina este recunoscătoare faţă de partenerii care au încercat să includă o formulare puternică în text. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, G20 nu are pentru ce să se mândrească", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe ucrainean, Oleg Nikolenko, potrivit Agerpres.
Nikolenko a postat pe contul său de Facebook o versiune modificată a comunicatului oficial al summitului G20 de la New Delhi, în care cuvinte sau expresii au fost şterse şi înlocuite cu altele scrise cu roşu, în sensul pe care l-ar fi dorit autorităţile ucrainene.
Ucrainenii "au modificat" declarația summit-ului G20 pentru a sublinia că Rusia este stat agresor
Astfel, "privind războiul din Ucraina" a devenit "privind războiul împotriva Ucrainei", iar "toate statele trebuie să se abţină să recurgă la ameninţare sau la utilizarea forţei" este înlocuit cu "Rusia trebuie să se abţină...".
- Gest "scandalos" al unei soliste de operă din China: a cântat "Katiusha" între ruinele Teatrului din Mariupol....
- Rusia: Ucraina plănuieşte să arunce în aer gazoductele din Marea Neagră Turkish Stream și Blue Stream
- Rusia anunţă că a distrus 2 tancuri britanice Challenger 2, considerate "invincibile"
Oleg Nikolenko a mai declarat că "este evident că o participare a Ucrainei la acest summit G20 ar fi permis participanţilor să înţeleagă mai bine situaţia".
Liderii ţărilor din G20 au denunţat sâmbătă "utilizarea forţei" pentru obţinerea de câştiguri teritoriale în Ucraina, dar fără a denunţa o "agresiune" rusă împotriva acestei ţări, potrivit unei declaraţii ce va fi comunicată la finalul summitului.
"Referitor la războiul în Ucraina" (...)"în legătură cu Carta ONU, toate statele trebuie să se abţină să recurgă la ameninţare sau la utilizarea forţei pentru a căuta să obţină câştiguri teritoriale împotriva integrităţii teritoriale şi a suveranităţii politice a oricărui stat", au conchis reprezentanţii ţărilor din G20, care nu au vorbit în schimb despre o "agresiune" rusă în Ucraina, menţionată totuşi în declaraţia adoptată în 2022 în Bali.
Washington consideră că "s-a făcut o treabă bună"
Cu toate acestea, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a salutat formularea declaraţiei actuale. "Din punctul nostru de vedere, s-a făcut o treabă bună", a declarat el în faţa jurnaliştilor.
Premierul indian şi gazdă a G20, Narendra Modi, a anunţat sâmbătă adoptarea declaraţiei finale a summitului, după ce grupul a ajuns la un consens. Obţinerea unui consens în rândul membrilor G20 a devenit din ce în ce mai dificilă în ultimii ani, în special din cauza divizărilor cu privire la poziţia de adoptat faţă de invazia Rusiei în Ucraina şi a finanţărilor necesare pentru adaptarea la schimbările climatice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰