Observator » Ştiri externe » Destinațiile românilor de concediu, cuprinse de flăcări. Europa se confruntă cu un nou val de caniculă

Video Destinațiile românilor de concediu, cuprinse de flăcări. Europa se confruntă cu un nou val de caniculă

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.08.2026, 07:51 | Modificat la 10.08.2026, 08:34

Vara de foc continuă în Europa. Destinațiile în care mulți dintre noi ne petrecem concediile sunt cuprinse de flăcări uriaşe. În pericol sunt și localnicii, după ce incendiile s-au apropiat amenințător de locuințele lor. Pentru că incendiile din această vară nu înseamnă doar hectare întregi de pădure mistuite de flăcări, ci și mii de oameni forțați să își părăsească locuințele. S-a întâmplat, din nou, în Spania. Iar meteorologii nu vin cu vești bune, un nou val de caniculă lovește Europa începând de astăzi, iar specialiștii se așteaptă la noi recorduri de temperatură.

Prinşi în mijlocul flăcărilor, 700 de spanioli din oraşul Cati au fost evacuaţi peste noapte cu autobuzele. Flăcările au izbucnit încă de vineri şi s-au extins cu repeziciune în regiunea Castellon. Din casele lor au plecat şi alţi 200 de localnici din Los Ángeles de San Rafael și Vegas de Matute.

Focul continuă şi în Hexagon. Pompierii au reuşit să ţină în frâu un incendiu dintr-un oraș din sud-vestul ţării care a cuprins 3 hectare.

"Ne aflăm în municipiul Saint-Jean-d'Illac. Având în vedere condițiile meteorologice, am desfășurat resurse substanțiale, atât pentru stingerea incendiului de pădure, cât și pentru protejarea preventivă a locuințelor", explică Thomas Mimiague, comandantul pompierilor francezi.

Articolul continuă după reclamă

În Franţa, peste 400 de pompieri se luptă cu flăcările

În regiunea Drome, peste 400 de pompieri sunt încă mobilizaţi pentru a stinge incendiul izbucnit în urmă cu o săptămână care a mistuit 320 de hectare şi a avut două reizbucniri ieri dimineaţă.

Azi, 22 de departamente sunt sub cod portocaliu de caniculă.

Centrul Greciei este şi el sub asediu. 105 pompieri și 28 de autospeciale au fost mobilizate, alături de de 7 aeronave și 2 elicoptere. La 40 de kilometri de Atena, 84 de pompieri intervin în oraşul Koropi din regiunea Attica. Nivelul 4, cu un nivel sub starea de urgență, a fost emis pentru Atica, părți din Peloponez, insulele din Marea Egee, dar şi pentru Insula Creta.

Pe acelaşi subiect

Incendiile de vegetaţie fac prăpăd şi peste Ocean. Provincia Columbia britanică din Canada a decretat stare de urgenţă şi 22.000 de oameni au fost deja evacuaţi.