Directorul celei mai mari bănci din Rusia avertizează: "Suntem aproape de recesiune"
Directorul General al Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, a declarat joi că economia rusească este într-o fază de "stagnare" tehnică. German Gref şi-a exprimat speranţa că banca centrală nu va lăsa economia să alunece în recesiune.
Conform oficialilor citaţi de Reuters, ritmul de creştere economică a Rusiei este aşteptat să încetinească până la 1,5% în 2025, cu mult sub prognoza anterioară de creştere de 2,5%.
"Este importantă să depăşim această perioadă de răcire controlată a economiei astfel încât să nu se transforme într-o stagnare, pentru că relansarea economiei va fi mult mai dificilă decât răcirea ei", a spus German Gref la o întâlnire cu jurnaliştii. "Având în vedre nivelul la care este în prezent inflaţia, dobânda de referinţă la care putem spera o relansare a economiei este 12% sau mai jos. Aşa că undeva în jurul acestui nivel, cel mai probabil vom vedea o revenire a economiei", a apreciat German Gref.
Economia rusească a înregistrat o creştere de 4,1% în 2023 şi 4,3% în 2024, cu mult peste performanţele înregistrate de ţările din G7, în pofida mai multor runde de sancţiuni occidentale, impuse după debutul invaziei din Ucraina, în 2022.
Dar economia a început să dea semne de încetinire puternică, în condiţiile în care Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut cu 1% în 2025, comparativ cu 4% în acelaşi interval din 2024.
Astfel, conform sursei citate, Rusia va fi nevoită în curând să treacă la majorări de taxe şi la reducere de cheltuieli.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰