Discurs înflăcărat al lui Joe Biden despre Starea Uniunii. Mesajul meu pentru Putin: Nu vom pleca, nu ne vom pleca. Reacţia lui Donald Trump
Cel mai aşteptat discurs politic al anului a avut loc noaptea aceasta, peste ocean. Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a vorbit în faţa Congresului american despre starea uniunii. Liderul de la Casa Alba a încercat să le ridice moralul americanilor într-un moment cu multe provocări pe plan intern şi extern, dar şi să-i convingă de faptul că el este cea mai bună opţiune în alegerile prezidenţiale de anul acesta, din noiembrie.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Zâmbitor şi încrezător, aşa a început liderul de la Casa Albă cel mai aşteptat discurs politic al anului. Este ultimul înainte de alegerile din noiembrie, atunci când, cel mai probabil, se va confrunta cu vechiul său adversar, republicanul Donald Trump, pe care l-a atacat dur încă de la începutul discursului.
Joe Bden, preşedinte SUA: Un fost preşedinte american i-a spus lui Vladimir Putin să facă ce naiba vrea. Un fost preşedinte a spus asta şi a făcut plecăciuni în faţa unui lider rus. Este scandalos, periculos şi de netolerat.
Biden nu a uitat să puncteze cele mai importante chestiuni interne, precum problema avortului, dar şi crizele globale, războiul din Ucraina sau conflictul sângeros dintre Israel și Hamas. Democratul a promis că nu va trimite soldați americani pe front în Ucraina. Însă a avut un mesaj dur şi pentru Vladimir Putin.
Mesajul lui Biden pentru Putin
- Olena Zelenska nu a vrut să fie aşezată lângă Iulia Navalnaia. Ambele au refuzat invitaţiile la discursul lui...
- SUA se îndreaptă spre o nouă confruntare Donald Trump - Joe Biden. Îngrijorare dar și entuziasm în rândurile...
- Donald Trump nu mai are rival în partid. Nikki Haley se retrage din cursă. Câţi delegaţi au câştigat Trump şi...
Joe Bden, preşedinte SUA: Ucraina îl poate opri pe Putin dacă noi suntem alături de ea și îi furnizăm arme. Dacă cineva din această sală crede că Putin se va opri doar la Ucraina, vă asigur că nu o va face. Nu vom da înapoi! Nu ne vom pleca! /Nu mă voi pleca!
La eveniment au fost invitate şi Iulia Navalnaia şi Olena Zelenska, însă au refuzat să participe. The Washington Post a scris că prima doamnă a Ucrainei a respins invitația, pe motiv că nu dorea să fie așezată lângă văduva opozantului rus care a murit în închisoare, asta pentru că Alexei Navalnîi era de acord cu anexarea Crimeei de către Rusia.
Înainte de discurs, Biden a primit sfaturi de la actori precum Morgan Freeman sau Michael Douglas care au jucat rolul de preşedinte al Statelor Unite.
Morgan Freeman, actor: Speranța este cea mai puternică forță pe care o avem în această țară. Sfatul meu este să continui să ne spui cum lucrezi pentru noi și să construiești speranță.
Mai mult, Biden a mai declarat că armata americană va construi un port în Fâşia Gaza prin care vor fi livrate ajutoare umanitare pentru civilii din enclava asediată. Scopul discursului despre starea naţiunii, spune Biden, a fost să tragă un semnal de alarmă în privinţa democrației SUA, care, potrivit democratului, se află în pericol.
Reacţia lui Donald Trump
Fostul preşedinte Donald Trump şi probabilul contracandidat al lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie, a trimis un flux constant de mesaje pe platforma sa Social Truth în care l-a atacat pe şeful Casei Albe cât timp acesta a rostit discursul despre Starea Uniunii, relatează CNN.
"Pare atât de furios când vorbeşte, ceea ce este o trăsătură a oamenilor care ştiu că pierd", a scris Trump. "Furia şi strigătele nu ajută la reunificarea Ţării noastre!", a adăugat el.
Fostul preşedinte a părut să devină tot mai iritat pe măsură ce Biden şi-a intensificat atacurile, afirmând că inflaţia în timpul lui Biden ucide America. Trump susţine că lui i se datorează orice acţiune de ajutorare a veteranilor, precum şi pentru reducerea preţurilor.
Trump a atacat, de asemenea, diverşi legislatori care l-au criticat, inclusiv pe senatorul republican Mitt Romney şi pe senatorul democrat Joe Manchin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰